Puţini lideri europeni au sărbătorit rezultatul alegerilor americane de la 8 noiembrie aşa cum a făcut-o premierul ungar Viktor Orban, care îşi declarase deja susţinerea pentru Trump din iulie, în timpul unei vizite în România.
„Nu îi fac campanie lui Donald Trump, dar i-am ascultat propunerile cu privire la combaterea terorismului şi n-aş fi putut nici eu să explic mai bine de ce e nevoie în Europa”, a spus Orban, la Tuşnad. E de înţeles, spun analiştii de politică internaţională. Trump şi Orban împărtăşesc viziunea asupra migraţiei şi ambii sunt adepţii construcţiei unor ziduri la frontiere, au o admiraţie declarată pentru preşedintele rus Vladimir Putin, au dovedit un scepticism profund faţă de intervenţionismul american şi s-au declarat împotriva liberalismului.
Însă mulţi dintre liderii ţărilor est-europene, mai ales cei din Polonia, Ucraina şi Ţările Baltice, nu au împărtăşit entuziasmul lui Orban pentru că viziunea pe care Trump a exprimat-o în campania electorală asupra arhitecturii securităţii europene nu a fost deloc îmbucurătoare pentru regiunea care depinde de Alianţa Nord-Atlantică pentru a-şi asigura securitatea.
Întrebările pe care şi le pun liderii est-europeni la începutul mandatului de patru ani al lui Trump la Casa Albă au legătură mai ales cu soarta conflictului din estul Ucrainei, un posibil pact dintre Trump şi Putin în legătură cu regiunea, dar şi cu situaţia din cadrul NATO, după ce preşedintele ales al SUA a afirmat că nu consideră echitabil faptul că multe ţări membre ale NATO nu contribuie îndeajuns la bugetul organizaţiei. Însă întrebarea care pune cele mai multe probleme este care vor fi următoarele mişcări ale Rusiei într-o regiune în care au avut loc schimbări politice majore în 2016.
Moldova riscă să rămână o zonă gri la marginea Europei
Republica Moldova, angajată în reforme după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a schimbat direcţia la 13 noiembrie, când socialistul pro-rus Igor Dodon a fost ales şeful statului, o poziţie ale cărei prerogative sunt limitate de Constituţie, dar care are o importanţă simbolică.
Motivul principal al victoriei lui Dodon este corupţia sistemică de care se leagă numele unor politicieni din formaţiuni politice considerate reprezentative pentru linia europeană. În 2015, dispariţia unui miliard de dolari din conturi aflate la mai multe bănci, echivalentul a o şesime din PIB-ul Moldovei, a pus şi mai mult la îndoială integritatea unor lideri politici proeuropeni, conform analiştilor.
Thomas de Waal, analist al Carnegie Europe, scrie că, chiar dacă Moldova nu schimbă cu totul direcţia politică înspre Rusia, ţara riscă să rămână o zonă gri la marginea Europei.
Ucraina, mai scrie De Waal, prezintă un risc asemănător, dar la o scară mult mai largă. Preşedintele Petro Poroşenko a demarat mai multe reforme în doi ani decât predecesorii săi în două decenii. Au fost reformate forţele de securitate, sectorul energetic şi sistemul licitaţiilor publice. „Dar Poroşenko pare să fie hotărât să nu reformeze instituţiile care i-ar putea afecta statutul”, scrie analistul.
Una dintre aceste instituţii este şi directoratul anti-corupţie, care a lansat în octombrie 2016 o platformă online pe care funcţionarii publici şi politicienii Ucrainei au fost nevoiţi să îşi declare averile. Sondajele de opinie arată că fenomenul corupţiei a erodat încrederea ucrainenilor în liderii lor politici, mai ales că premierul a declarat în octombrie nu mai puţin de 12 ceasuri de lux. Dezamăgirea ar putea duce, conform lui de Waal, la regenerarea partidelor populiste sau pro-ruse.
Toate acestea, însă, nu l-ar îngrijora pe Trump, care e obişnuit să facă afaceri cu oligarhi, scrie analistul Carnegie. „Acestea sunt veşti proaste pentru o regiune care se teme mai mult de bănci obscure decât de tancurile ruseşti, iar Uniunea Europeană ar rămâne singură în eforturile de a reforma regiunea”.
Mark Galeotti, analist al Consiliului European pentru Relaţii Internaţionale, spune că, într-adevăr, ameninţarea militară din partea Rusiei nu este deloc ceea ce pare. „În ultimii ani, numărul ameninţărilor cu represalii militare din partea Rusiei, exerciţiilor militare şi intruziunilor în spaţiul aerian al ţărilor rivale a crescut dramatic. Forţa de poliţie aeriană din zona baltică, un contingent al NATO, a interceptat 47 de intruziuni ale Rusiei doar în 2013. În 2015, NATO a interceptat nu mai puţin de 400 de avioane ruseşti în spaţiul aerian aliat”, explică Galeotti.
Ameninţări din partea Rusiei
România şi Polonia au decis să găzduiască scuturi antirachetă şi au fost avertizate în mai că vor afla „ce înseamnă să te pui” cu Rusia. În martie 2016, circa 33.000 de soldaţi ruşi au desfăşurat aplicaţii militare care au vizat Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, simulând preluarea controlului de către Rusia a insulelor Aland, Gotland şi Bornholm.
Bombardierele ruse au simulat un atac nuclear asupra insulei Bornholm, chiar când pe insula avea loc un festival cu 90.000 de participant, printre care şi politicieni danezi.
Dacă sunt foarte puţine şanse ca un conflict să izbucnească în regiune, care ar fi scopul acestor manevre?”, se întreabă analistul. „Răspunsul se ascunde la vedere. În mare parte, precum folosirea de către Kremlin a dezinformărilor pentru a suplini lipsa influenţei pozitive în regiune şi a războiului hibrid pentru a suplini lipsa puterii militare, şi diplomaţia metalului dur este folosită pentru a suplini slăbiciunile diplomaţiei convenţionale a Rusiei, mai ales după înrăutăţirea relaţiilor sale internaţionale după anexarea Crimeii în 2014”, adaugă Galeotti.
Drept răspuns la această strategie a Rusiei, 16 state membre NATO au cheltuit mai mult pentru apărare în 2015 şi 2016 şi Alianţa a început deja să desfăşoare trupe pe flancul estic, în ţările baltice şi zona Mării Negre. Dar tot ce pot face ţările din regiunea est-europeană este să aştepte, însă analistul spune că ţările NATO trebuie să îşi îndrepte atenţia către politica subversivă şi strategia financiară a Moscovei.
