17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În mai puţin de 12 luni se decide viitorul planetei
În mai puţin de 12 luni se decide viitorul planetei

Organizaţia Naţiunilor Unite negociază un nou acord internaţional privind schimbările climatice, cunoscut sub numele de Platforma Durban pentru o acţiune consolidată, care va acoperi toate ţările.
Noul acord va fi adoptat în mai-iunie 2015, în cadrul conferinţei climatice de la Paris, şi va fi pus în aplicare începând cu anul 2020.
Agenţia guvernamentală americană pentru climă a informat, recent, că temperaturile globale din luna iunie au fost cele mai mari din 1880, anul în care au început înregistrările în acest domeniu, scrie marţi agenţia DPA.
De asemenea, luna iunie a fost cea de a 352-a lună consecutivă cu o temperatură globală peste media secolului XX.
Recorduri de căldură au fost înregistrate în Groenlanda, în unele zone din nordul Americii de Sud, din estul şi centrul Africii şi din sudul şi sud-estul Asiei, a precizat Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din SUA.
Temperatura medie terestră şi de pe suprafaţa oceanului planetar a fost de 16,2 grade Celsius, comparativ cu media de 15,5 grade în secolul trecut, mai notează DPA.
Raportul autorităţilor americane vine în sprijinul avertismentelor date de climatologi potrivit cărora omenirea se va confrunta până la sfârşitul acestui secol cu creşteri de temperatură de 4 grade Celsius peste nivelul din epoca pre-industrială, în cazul în care nu este luată nici o măsură preventivă.
Potrivit specialiştilor, singura modalitate de a evita creşteri drastice ale nivelului mării, precum şi seceta letală este aceea de a menţine creşterea temperaturilor medii globale la 2 grade Celsius sau mai puţin.
Raportul mai indică faptul că temperaturile medii globale au crescut deja cu 0,85 de grade Celsius de la 1880 până acum.
Pentru a putea menţine creşterea sub 2 grade Celsius, omenirea ar trebui să reducă emisiile globale de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, între 40 şi 70 la sută, comparativ cu anul 2010 şi să facă aceasta până în anul 2050, mai scrie DPA.


Articole înrudite