Preşedintele Franţei, François Hollande, a prezentat, săptămâna trecută, un nou guvern condus de premierul Manuel Valls. În timp ce majoritatea miniştrilor şi-au păstrat poziţiile, ministrul Economiei, Arnaud Montebourg, a fost înlocuit de Emmanuel Macron, un bancher de investiţii şi fost consilier economic la Preşedinţie.
Hollande este deja cel mai nepopular preşedinte din istoria Franţei, astfel încât nu riscă prea mult prin eliminarea unui adversar politic precum Montebourg, care este un reprezentant al şcolii vechi şi care are idei învechite. Printre altele, el s-a autointitulat „ministru al Învierii industriale”, scrie publicaţia „Zero Hedge”.
Problema pusă în faţa preşedintelui Hollande şi a oricăror eforturi de reformă, este că înlăturarea lui Montebourg, deşi a fost o victorie pentru strategia economică, a fost totodată o pierdere în ceea ce priveşte capacitatea politică a preşedintelui de a se gestiona atât partidul său, cât şi statul francez. De multe ori, scăpăm din vedere faptul că politica economică în lipsa sprijinului politic este ca şi cum ai schia fără zăpadă: Politicile economice au nevoie să fie ancorate politic.
Ideile primului-ministru Valls sunt bune, însă acestea nu sunt suficiente pentru a opri „putrezirea Franţei”, scrie Steen Jakobsen, de la Saxobank. Tot mai mulţi analişti susţin că Franţa nu are nevoie nici de nicio Bancă Centrală Europeană, care merge pe relaxare cantitativă, nici de expansiune fiscală. Nu numai că sunt nişte strategii pe termen scurt, acestea sunt şi greşite. Franţa are nevoie de un nou sistem politic, de un nou regim fiscal, de un sector guvernamental mai suplu şi de mai puţine subvenţii. Franţa nu este o ţară pierdută, este doar dezorientată şi lipsită de scop.
„Franţa este cel mai mare duşman al său. Ea crede în vechile virtuţi şi în ideile din trecut. Dirijismul, versiunea franceză a capitalismului socialist, nu a reuşit”, spune reprezentantul Saxobank. În locul dirijismului este nevoie să apară un angajament puternic faţă de salariaţii săi puternici şi bine instruiţi. Franţa are capacitatea de a inova şi modul în care sunt sprijinite întreprinderile mici şi mijlocii este printre cele mai bune din lume. Din păcate, politica fiscală, incapacitatea de a atrage capital şi, mai ales, câştigurile mici din capital sunt un obstacol semnificativ la creşterea nou sau orice reforme.
Franţa are nevoie de un moment Thatcher, cu un nou lider suficient de curajos pentru a fi ales pentru un mandat al schimbării. Este nevoie de un lider suficient de curajos pentru a dărâma un sistem politic care generează la nivel macro o societate elitistă cu prea multe stimulente pentru comportamente negative, care descurajează iniţiativa privată, inovaţia şi munca susţinută. Cu sau fără Hollande, Franţa încă nu pare să fie gata de schimbare. De aceea, este nevoie de o recesiune profundă sau chiar de o depresiune economică înainte de a vedea o schimbare reală. Schimbările reale pot rezulta doar dintr-o criză adevărată.
Vestea bună este că Franţa nu a fost niciodată mai aproape de schimbare. Istoria Franţei este plină de exemple de crize care conduc rapid la schimbări dramatice. De exemplu, atunci când regele Ludovic al XVI-lea şi-a pierdut puterile monarhice în timpul Revoluţiei Franceze. El a moştenit o datorie de stat enormă şi a încercat mai multe mişcări politice, dar în cele din urmă criza l-a copleşit, iar el şi subordonaţii săi din fostul regim şi-au pierdut nu numai puterea, ci şi viaţa.
Aşadar, în concluzie, este momentul potrivit pentru o nouă revoluţie în Franţa, pentru revoluţia franceză a secolului 21. Dirijismul este pe moarte.
