Guvernul olandez vrea să înregistreze originea etnică şi religia proprietarilor de arme de foc, potrivit unui proiect de lege care suscită o polemică în Olanda, relatează recent ziarul De Volkskrant, preluat de AFP, citat de Agerpres.
Originea rasială sau etnică, opiniile politice şi religia persoanelor care doresc să obţină sau să-şi reînnoiască permisul de port arme de foc figurează printre datele personale care ar fi înregistrate, în termenii proiectului de lege.
Această iniţiativă urmează după o nouă directivă europeană care vizează întărirea legislaţiei privind portul de armă, drept răspuns la diferitele atacuri islamiste din Europa, printre care atentatele de la Paris de la 13 noiembrie 2015, care s-au soldat cu 130 de moţi.
“Factorii de risc pentru deţinerea de arme de foc sunt diverşi”, a declarat ministrul olandez al justiţiei, Ferdinand Grapperhaus, în proiectul de lege, citat de De Volkskrant.
De aceea poliţia doreşte să dispună de informaţii personale, a adăugat Grapperhaus, provenit din cadrul partidului conservator Apel democrat-creştin (CDA), membru al coaliţiei guvernamentale, potrivit ziarului.
Potrivit De Volkskrant, ideea ministrului suscită proteste în lumea politică şi din partea asociaţiilor de proprietari de arme de foc, care estimează că o astfel de măsură ar constitui o încălcare a dreptului la viaţă privată, precum şi o formă de a realiza “profile entice”.
Publicat la sfârşitul lui iunie, proiectul de lege urmează să fie prezentat în Camera inferioară în săptămânile următoare, a declarat De Volkskrant.
Cotidianul olandez nu a precizat de ce subiectul provoacă abia acum reacţii din partea membrilor CDA şi a altor partide din coaliţia guvernamentală, care s-au întors din pauza estivală la începutul lui septembrie.
Cunoaşterea acestor detalii “nu este necesară, chiar şi în baza exigenţelor minimale ale directivei europene”, a afirmat Monica den Boer, deputată a partidului social-liberal D66, care face parte din coaliţia guvernamentală.
O astfel de măsură ar putea avea un efect “de discriminare şi de stigmatizare”, a reacţionat Asociaţia olandeză regală de tir sportiv (KNSA).
“Aproape că nu există incidente care implică arme de foc legale” în Olanda, a subliniat directorul KNSA, Sander Duisterhof.
Un atac armat din 2011, unul dintre cele mai grave din ţară după Al Doilea Război mondial, a fost o excepţie, a adăugat el. Tristan van der Vlis, de 24 de ani, a deschis focul cu o armă semiautomată într-un centru comercial din Alphen aan den Rijn, omorând şase persoane şi rănind în jur de zece înainte de a se sinucide.