17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Guvernul german a adoptat un proiect de lege privind interzicerea căsătoriilor între minori
Guvernul german a adoptat un proiect de lege privind interzicerea căsătoriilor între minori

abinetul german condus de cancelarul Angela Merkel a adoptat recent un proiect de lege care prevede interzicerea căsătoriilor între minori, relatează DPA.
Proiectul de lege, iniţiat de ministrul justiţiei Heiko Maas, stabileşte vârsta minimă pentru căsătorie în Germania la 18 ani.
"Copiii nu au ce căuta în faţa ofiţerului stării civile sau la altar", a declarat Maas pentru DPA.
Circa 1.500 de minori fără origini germane care trăiesc în ţară au fost înregistraţi ca fiind căsătoriţi la sfârşitul lunii iulie 2016, conform Registrului Central al Cetăţenilor Străini (AZR) cu sediul la Koln.
În baza noii legi, toate căsătoriile încheiate între persoane cu vârsta sub 16 ani vor fi declarate nule şi neavenite.
Noile reguli cer de asemenea instanţelor de judecată să anuleze orice căsătorie în cazul în care unul dintre cei doi membri ai cuplului avea vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani la momentul căsătoriei.
"Nu putem tolera o căsătorie care aduce atingere dezvoltării naturale a minorilor", a mai declarat Maas.
Guvernul intenţionează să extindă noile reguli şi la căsătoriile încheiate în afara Germaniei.
Cu toate acestea, autorităţile iau în calcul să nu aplice această lege în anumite cazuri speciale, precum o boală gravă sau care pune viaţa în pericol.


Articole înrudite