25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Grădiniţă bombardată în Ucraina
Grădiniţă bombardată în Ucraina

Armata ucraineană spune că forţe ruseşti de ocupaţie au tras într-un sat din regiunea Luhansk, transmite Reuters. Astfel de incidente au avut loc de mai multe ori în ultimii opt ani, dar acesta are loc după ce Rusia a masat peste 100.000 de soldaţi în apropierea graniţelor Ucrainei, notează romaniatv.net.
Separatiştii proruşi şi forţele ucrainiene se acuză reciproc că au deschis focul în estul Ucrainei. OSCE confirmă că s-au tras obuze. Potrivit guvernului de la Kiev, forţele separatiste din estul ţării au tras focuri de artilerie, lovind inclusiv o grădiniţă, fără să fie consemnate victime.
Luhansk este controlată de rebelii proruşi din 2014. Separatiştii susţinuţi de Rusia în estul Ucrainei au acuzat joi forţele Kievului că au bombardat teritoriul lor de patru ori în ultimele 24 de ore.
Afirmaţiile despre bombardamente au fost făcute într-o declaraţie emisă de reprezentanţii autoproclamatei Republici Populare Luhansk.
Ucraina a negat că a bombardat poziţiile separatiştilor din estul ţării. „În ciuda faptului că s-a tras asupra poziţiilor noastre cu arme interzise, inclusiv cu artilerie de 122 mm, trupele ucrainene nu au deschis focul ca răspuns”, a declarat un ofiţer de presă al armatei ucrainene.
Unii lideri occidentali se tem că Rusia va fabrica un incident pentru a demara o invazie în Ucraina.
Separatiştii din estul Ucrainei, susţinuţi de Rusia, au acuzat, joi, forţele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor de patru ori în ultimele 24 de ore şi au spus că încearcă să stabilească dacă atacurile s-au soldat cu victime, transmite Reuters.
Afirmaţiile referitoare la bombardamente au fost făcute într-o declaraţie emisă de reprezentanţii autoproclamatei Republici Populare Lugansk. Potrivit declaraţiei, forţele ucrainene au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi mitraliere în patru atacuri diferite, joi.
„Forţele armate ale Ucrainei au încălcat în mod brutal regimul de armistiţiu, folosind armament greu, care, conform acordurilor de la Minsk, ar trebui retras”, se arată în comunicat.
Ministerul Apărării al Ucrainei nu a putut fi contactat pentru declaraţii în această privinţă.
Nu a fost clar cât de grave au fost consecinţele şi nu a existat nicio reacţie imediată din partea Ucrainei sau a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care monitorizează situaţia din estul Ucrainei, dar care şi-a retras unii dintre supraveghetori în ultimele zile.
Astfel de incidente au avut loc în repetare rânduri în ultimii opt ani, dar ultimul de acest fel vine după ce Rusia a adunat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina, în timp ce a cerut NATO să se angajeze să nu accepte Kievul ca membru al alianţei.
Liderii occidentali au avertizat că vor aplica noi sancţiuni Moscovei în eventualitatea unui atac în Ucraina, dar Kremlinul dezminte orice potenţială invazie.
Serviciile secrete americane au afirmat la începutul acestei luni că Rusia ar putea inventa un pretext fals pentru o invadare a Ucrainei, însă Rusia a respins şi această afirmaţie.
SUA a afirmat, joi, că Rusia şi-a consolidat prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu încă 7.000 de soldaţi, în pofida anunţului Moscovei de retragere parţială.
Camera inferioară a Dumei de Stat de la Moscova a votat, marţi, două rezoluţii pentru recunoaşterea independenţei celor două republici separatiste autoproclamate din estul Ucrainei.
Kremlinul a semnalat că Putin nu are planuri să facă acest lucru curând.


Articole înrudite