După Ungaria, şi Polonia intenţionează să reducă impozitul pe profitul companiilor la 9%, cea mai mică rată din Uniunea Europeană şi una dintre cele mai mici din lume, ceea ce va face mai intensă competiţia din regiune pentru atragerea investiţiilor străine. Bulgaria, cu un impozit de 10% aplicat companiilor, este deja un mic paradis fiscal pentru, spre exemplu, firmele greceşti.
Producătorul nipon de anvelope Hankook şi cel de materiale sintetice Toray Industries, furnizorii de baterii electrice Shinheung din Coreea de Sud şi GS Yuasa din Japonia şi Suzuki sunt doar câteva dintre companiile străine care au anunţat în ultima lună investiţii în fabrici sau în centre de cercetare şi dezvoltare în Ungaria. Această ţară a redus anul trecut impozitul pe profit de la 10% - 19% (în funcţie de valoarea profitului) la 9%.
Nici Polonia, cea mai mare economie est-europeană, nu este ocolită de investitorii străini. Însă Varşovia se pare că vrea mai mult. Guvernul intenţionează să reducă impozitul pe profitul companiilor mici şi mijlocii de la 15% la 9%, potrivit agenţiei de ştiri poloneze PAP. În Ungaria, toate companiile, nu doar IMM-urile, plătesc o taxă de 9%.
Atât guvernul din Ungaria, cât şi cel din Polonia sunt criticate de Comisia Europeană şi de unii lideri europeni pentru direcţiile autoritare spre care se îndreaptă şi pentru că îşi îndepărtează ţările de valorile UE.
Diminuarea impozitului face parte dintr-un pachet „ambiţios“ de cheltuieli axat pe mai multe direcţii anunţat de premierul polonez Mateusz Morawiecki, a explicat şeful de cabinet al premierului. Noile măsuri ar trebui să ajute, pe lângă IMM-uri, părinţii care au copii la şcoală şi pensionarii. Pe lângă tăierea taxelor, guvernul va diminua şi contribuţiile la asigurări sociale ale companiilor mici, a spus premierul.
Clasica forţă de muncă mai ieftină decât în Vest şi taxele mici nu sunt singurele motive pentru care investitorii străini sunt atraşi de Europa de Est, în special de Ungaria, Polonia şi Cehia.
Aceste ţări au şi o infrastructură rutieră dezvoltată.
Şi nu doar companiile sunt atrase de regiune.
Europa de Est, unde se dezvoltă o nouă clasă de lideri politici iliberali în interiorul UE, devine o favorită pentru investitorii specializaţi pe pieţele emergente în condiţiile în care perturbările ordinii comerciale, sancţiunile şi riscurile geopolitice forţează retragerea de pe pieţele obligaţiunilor cu yielduri ridicate din Turcia şi Rusia, scrie Bloomberg. Obligaţiunile poloneze şi maghiare şi-au depăşit concurenţa luna aceasta.