Facebook a anunţat vineri, 04 iunie 2021, că îl suspendă pe Donald Trump pentru doi ani şi că personalităţile politice vor fi de acum sancţionate ca şi ceilalţi utilizatori atunci când încalcă regulile reţelei sociale, în special în caz de dezinformare, relatează AFP.
Fostul preşedinte al SUA va putea reveni doar atunci când ''riscurile pentru siguranţa publicului au dispărut'', a precizat platforma, care l-a exclus temporar pe Donald Trump pe 7 ianuarie pentru că şi-a încurajat susţinătorii în timpul atacului asupra Capitoliului, o decizie fără precedent.