"Occidentul are foarte puţină influenţă. Guvernele străine au înghiţit iluzia reformei. Existau intenţii bune iniţial, dar s-a dovedit rapid că totul era înşelător", afirmă Molly Tarhuni, un expert în Libia al grupului de reflecţie britanic Chatham House. Occidentalii au operat în 2004 un viraj în privinţa instabilului lider libian, devenit frecventabil după ce a renunţat la armele de distrugere în masă. Aceştia erau atraşi de renta petrolieră reprezentată de Libia şi de capacitatea sa de a controla imigraţia şi terorismul. "Va fi dificil pentru comunitatea internaţională să constrângă regimul la reţinere în timpul represiunii. Tripoli practică o diplomaţie petrolieră redutabilă. Dacă un Guvern se implică în afacerile politice interne, el va fi exclus de piaţa petrolieră", dezvăluie Luis Martinez, de la Centrul de cercetare şi studii internaţionale (CERI), contactat de cotidianul Le Monde.
Libia dispune de fapt de resurse petroliere considerabile, cu o producţie de 1,5 milioane de barili pe zi şi rezerve evaluate la 42 de miliarde de barili. Þările europene sunt deosebit de dependente deoarece 79 la sută din petrolul libian merge către Uniunea Europeană. Graţie petrolului său, „Ghidul libian” (Kadhafi - n.r.) a reuşit să pună capăt trecutului său cu Italia, într-o victorie răsunătoare, obţinând scuze din partea Romei pentru perioada colonială şi o primă de cinci miliarde de dolari despăgubire.
"O soluţie nu va veni din exterior. Kadhafi se poate încăpăţâna, cu atât mai mult cu cât găsirea unei ieşiri este dificilă", menţionează la rândul său Karim Emile Bitar, cercetător la Institutul de relaţii internaţionale şi strategice (IRIS). "Este Kadhafi împotriva poporului său", a subliniat acest expert, subliniind că ţările dispuse să îl primească pe liderul libian ar putea fi rare. Arabia Saudită şi-a văzut popularitatea ştirbită deoarece l-a primit pe fostul dictator tunisian Zine El Abidine Ben Ali.
Zvonurile de luni privind plecarea lui Muammar Kadhafi către Venezuela au fost dezminţite rapid.
În Tunisia şi Egipt, cele două ţări vecine cu Libia, precursoarele "primăverii arabe", comunitatea internaţională, mai întâi în aşteptare, a acţionat până la urmă în favoarea unei tranziţii.
Barack Obama, foarte vehement în dosarul egiptean, a rămas tăcut cu privire la Libia, administraţia americană afirmând luni că "analizează toate acţiunile adecvate". Relaţiile diplomatice dintre Libia şi Statele Unite, întrerupte în 1981, au fost restabilite în 2004. În 2006, Libia a fost retrasă de pe lista americană a statelor care susţin terorismul şi cele două şi-au desemnat ambasadori. Mai multe companii americane au câştigat de atunci contracte petroliere în Libia.
Dar colonelul Kadhafi dispune şi de alte arme decât petrolul, aşa cum a afirmat luni preşedintele Biroului francez pentru imigraţie şi integrare, Dominique Paillé, pentru care imigraţia clandestină prin Libia către Uniunea Europeană este "evident o armă" pentru regim. Comisia Europeană a declarat că tratează cu seriozitate această ameninţare.
Pentru occidentali, situaţia este deosebit de complicată din cauza naturii tribale a societăţii libiene. "În Egipt şi în Tunisia existau totuşi societăţi civile; aici sunt triburi care riscă să aibă ultimul cuvânt", subliniază Karim Emile Bitar. Experţii menţionează informaţii neconfirmate potrivit cărora un trib important a renunţat să mai susţină regimul Kadhafi.
