17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Multe oraşe din întreaga lume continuă să se extindă fără a lua în considerare în mod suficient necesităţile în domeniul transportului în comun, subliniază un raport publicat marţi, care atrage atenţia că acest lucru are consecinţe asupra calităţii vieţii, poluării şi climei.
Institutul pentru transport şi politica de dezvoltare (ITDP), organizaţie non-profit cu sediul în New York, a analizat situaţia din 26 de oraşe din întreaga lume, calculând câţi oameni locuiesc la mai puţin de un kilometru de o staţie de transport public eficient (metrou, tramvai, autobuz etc). Rezultatul a fost că majoritatea celor mai mari oraşe deservesc abia jumătate din populaţia lor în mod corespunzător, relatează AFP. Oraşul care stă cel mai bine la acest capitol este Parisul, cu 100% din cetăţeni care locuiesc în apropierea unei staţii ce permite deplasarea cu unul dintre aceste mijloace de transport. Dar, la nivelul de aglomerare care există, ponderea persoanelor deservite scade la 50%.
Modelul se repetă şi în alte oraşe: 99% dintre locuitorii Barcelonei au acces la un mijloc de transport în comun (76% dacă se ia în calcul şi periferia), 91% dintre londonezi (61% cu periferia). În Statele Unite, cifrele scad semnificativ: 40% persoane în centrul Chicago, 14% pentru întregul oraş, 24%, respectiv 11% în Los Angeles!
Reţelele de transport public din Beijing şi Seul (cele mai populate mega-oraşe incluse în studiu) sunt de asemenea insuficiente, deşi deservesc un număr mare de persoane: 60% dintre locuitorii din Beijing au acces bun la un mijloc de transport public (46% la nivelul întregului oraş) la un total de 23,7 milioane de locuitori, şi 83% din populaţia Seulului (45% cu suburbiile incluse).
"Acest lucru arată că expansiunea urbană este mai rapidă decât investiţiile în transportul public, în detrimentul unei creşteri durabile şi echitabile", menţionează studiul.
În secolul XX, modelul urban dominant era oraşul cu densitate mică axat pe autoturismul personal, aminteşte ITDP. Iar rezultatele au fost dezastruoase, atât pentru populaţie, cât şi pentru planetă.
Populaţia din mediul urban este de aşteptat să crească cu peste 60% până în 2050, adică 2,5 miliarde de oameni mai mult.
"Transportul public ar trebui să crească odată cu oraşele, dar cu toate acestea în majoritatea cazurilor autorităţile publice încă se bazează pe traficul auto ca principal mod de transport", spune Clayton Lane, preşedintele ITDP.
"Drumurile urbane sunt deja aglomerate, în timp ce doar 10 până la 30% dintre oameni deţin o maşină! Autorităţile ar trebui să servească mai bine restul de 70-90%, a adăugat el, invocând şi prioritatea climei. Potrivit acestuia, impactul încălzirii globale încă poate fi atenuat dacă există suficientă voinţă politică, în timp ce continuarea unei dezvoltări bazate pe automobilul personal, peste tot în lume, este un exemplu perfect de contribuţie la înrăutăţirea consecinţelor acestui fenomen. 

Articole înrudite