Criza a pus pe jar întreaga lume, dar nu şi pe Raphael Fellmer din localitatea Kleinmachnow (landul Brandenburg). Bărbatul în vârstă de 28 de ani trăieşte, împreună cu soţia şi cu fiica lor, acum în vârstă de cinci luni, aproape fără niciun cent îm buzunar. Mica familie locuieşte într-un apartament la subsol, pus la dispoziţie de către proprietarul imobilului. În contrapartidă, Raphael îi întreţine grădina şi face mici reparaţii în casă. Întreţinerea locuinţei o suportă tot proprietarul, dar familia Fellmer încearcă să nu consume prea mult.
Tânăra familie se hrăneşte de la pubela de gunoi. De câteva ori pe săptămână, Raphael dă iama prin containerele marilor magazine alimentare ca să salveze ce mai poate fi salvat. E vegan convins. "Eu şi familia mea consumăm numai mâncare de calitate. Avem legume şi fructe, uleiuri rafinate, condimente fine", spune bărbatul. Toate aceste produse ajung la lada de gunoi a supermarketurilor. "În societatea noastră totul trebuie să fie proaspăt. Unele legume sau fructe sunt ţinute pe rafturi o singură zi, iar a doua zi sunt înlocuite cu altele proaspete. Anumite alimente scumpe sunt aruncate din cauză că ambalajul are mici defecte. Iar termenele de garanţie fixate sunt prea scurte", povesteşte Raphael.
Sub aspect legal, cotrobăitul prin containerele altora reprezintă o încălcare a proprietăţii private şi furt. Cu toate acestea, numărul germanilor care culeg alimente sau lucruri din pubele este tot mai mare. Fellmer adună atâta mâncare încât îşi permite să ofere şi vecinilor sau prietenilor câte ceva din "pradă".
Din Europa în Mexic fără bani
Cea mai încordată relaţie a sa este cea cu banii. "Banii ne corup sufletele şi ne distrug relaţiile cu semenii şi natura", crede Raphael. A renunţat la ei, ca monedă de schimb, în urmă cu doi ani. În timpul facultăţii (ştiinţe politice la Haga) a decis să ia parte la un experiment împreună cu câţiva colegi. Şi-au propus să ajungă în Mexic, la conferinţa mondială privind modificările climatice, fără să dea un cent. Au străbătut Belgia, Franţa şi Spania după care s-au îmbarcat la bordul mai multor vase particulare. Au ajuns în Mexic după 11 luni.
După această experienţă, tânărul a hotărât să trăiască şi în continuare fără bani. Acum se consideră cel mai fericit şi cel mai bogat om de pe Pământ. "Pot face tot ceea ce mă îndeamnă inima. Am timp suficient pentru familia şi pentru prietenii mei", mărturiseşte el.
Ar fi posibil un trai fără bani în societatea zilelor noastre? "Există mai mulţi bani decât am avea nevoie, iar sumele sunt inechitabil împărţite", este de părere profesor Margrit Kennedy. De aceea, crede doamna Kennedy, întregul sistem riscă să se prăbuşească. "Dar deocamdată nu este posibil să trăim lipsiţi de orice mijloace financiare".
Brazilienii şi austriecii ne dau sugestii
O posibilitate ar fi trocul, practicat de când e lumea. Kennedy oferă ca exemplu un cartier sărac din apropiere de Fortalezza, în Brazilia. Oamenii de acolo supravieţuiesc făcând schimb, între ei, de alimente, bunuri şi servicii. Un alt exemplu: un proiect derulat în Austria. Oamenii din Vorarlberg le oferă bătrânilor ajutor în gospodărie. În loc de bani, aceştia sunt recompensaţi cu aşa-numite "credite temporale" pe care le pot folosi când, la rândul lor, vor avea nevoie de ajutor.
În loc să muncească pentru un venit, Raphael Fellmer luptă pentru idealurile sale: o lume fără bani, ca monedă de schimb, şi o societate cu un consum cât mai redus. În acest scop călătoreşte pentru a ţine prelegeri în şcoli şi universităţi din toată Germania. Mulţi îl iau peste picior, dar nu-l deranjează. Singurul lucru pe care îl doreşte este să-i facă pe oameni să se gândească la consum şi la excese. "Fiecare trebuie să poarte responsabilitatea planetei pe care trăim. Avem un singur Pământ unde, din cauza foamei, mor zilnic oameni.
Dar chiar fără niciun cent în buzunar nu poate trăi nici măcar idealistul Fellmer. Pentru a-şi putea creşte aşa cum trebuie fiica, Raphael se va căsători în curând. Numai astfel va beneficia de asigurare de sănătate întreaga familie. Asigurarea va fi suportată din alocaţia copilului.