27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Costul inundaţiilor s-ar putea dubla până în 2050 în Europa
Costul inundaţiilor s-ar putea dubla până în 2050 în Europa

Costul pagubelor provocate de inundaţii în Europa ar putea ajunge la 23,5 miliarde de euro anual spre 2050, adică dublul celor înregistrate în iunie 2013 în Europa Centrală, din cauza dezvoltării economice şi a schimbării climatice, informează AFP, citând un studiu apărut duminică.
Pagubele provocate de inundaţii în Europa se cifrează la circa 4,9 miliarde anual în medie în perioada 2000-2012, dar în 2013 — din cauza unui episod important în Germania şi o parte din Europa Centrală — această cifră a atins 12 miliarde de euro, aminteşte acest studiu publicat în revista Nature Climate Change.
Suma la care sunt estimate pagubele ar urma să crească, potrivit modelelor utilizate de cercetători: o treime din această majorare este atribuită schimbării climatice, care va modifica regimurile de precipitaţii şi va accentua riscurile inundaţiilor importante, iar două treimi se explică prin dezvoltarea economică, care va creşte numărul şi valoarea bunurilor care riscă să fie deteriorate.
Studiul are obiectivul de a evalua riscul inundaţiilor în Europa în deceniile viitoare, reunind mai multe discipline: hidrologie, economie, matematică şi adaptare la schimbarea climatică. El se bazează pe debitele a peste o mie de cursuri de apă şi pe date despre sistemele de protecţie actuale şi viitoare împotriva inundaţiilor, într-un scenariu care prevede o creştere a temperaturii globale cu 2,8 grade C în secolul al XXI-lea.
Pentru a face faţă acestei probleme — avertizează Brendan Jongman, cercetător la Institutul de Studii ale Mediului Înconjurător al Universităţii din Amsterdam, şi colegii săi — este necesară adoptarea unei serii de măsuri, cu investiţii în protecţia mediului, dar şi o cooperare mai importantă, inclusiv financiară, între ţările membre ale Uniunii Europene.
În acest început de 2014, inundaţii importante au lovit din nou Marea Britanie, departamentele Var şi Bretagne în Franţa, precum şi centrul Italiei. Regiunea Bretagne tocmai a cunoscut iarna sa „cea mai ploioasă” din 1959, a indicat vineri Institutul meteorologic francez într-un bilanţ provizoriu al iernii din punctul său de vedere.


Articole înrudite

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi organizează Festivalul Naţional de Comedie – Ediţia ...

Premii pentru elevii de 10 ai Galaţiului

Tarifele poliţelor RCA rămân plafonate

Noi sensuri unice în Galaţi