Regiunea spaniolă Catalonia ar putea lua măsuri mai stricte pentru a limita contagiunea cu coronavirus dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în următoarele zece zile, a anunţa luni liderul regional Quim Torra, citat de Reuters, informează Agerpres.
Torra a avertizat că în multe părţi ale Cataloniei datele sunt similare cu situaţia de dinainte de declararea măsurilor de izolare la nivel naţional în Spania în martie. El a adăugat că scopul administraţiei sale este de a evita luarea unor măsuri la fel de stricte ca cele de atunci.
Autorităţile catalane au sfătuit, la 17 iulie, aproximativ patru milioane de persoane să rămână acasă şi să iasă numai pentru călătorii esenţiale, au interzis adunările a mai mult de zece persoane, limitând de asemenea gradul de ocupare a barurilor şi restaurantelor, în timp ce numărul de cazuri în regiune creşte mai repede decât în restul ţării.