18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Coronavirus: Canada se pregăteşte pentru un al doilea val
Coronavirus: Canada se pregăteşte pentru un al doilea val

Canada se pregăteşte pentru un al doilea val de coronavirus, care ar putea lovi la toamnă, a declarat luni premierul canadian Justin Trudeau, făcând apel la compatrioţii săi să rămână vigilenţi, informează AFP, citat de Agerpres.
''Ne pregătim pentru un al doilea val, care ar putea lovi foarte puternic'', a avertizat prim-ministrul menţionând investiţiile în echipamente de protecţie şi teste de depistare pentru a ''reacţiona rapid şi ferm dacă va exista o recrudescenţă în lunile care urmează''.
''Chiar dacă, desigur, suntem pe cale să redeschidem economia, va trebui să continuăm să luăm măsuri, să purtăm măşti atunci când nu putem păstra distanţa de doi metri, să fim precauţi la contactele cu ceilalţi'', a explicat premierul cu prilejul conferinţei de presă pe care o susţine aproape în fiecare zi de la debutul pandemiei.
''Dacă nu dorim să renunţăm la tot progresul pe care l-am făcut în decursul ultimelor luni, va trebui să continuăm să fim vigilenţi chiar şi în această nouă fază a pandemiei'', a continuat premierul canadian.
În Canada există încă ''zone roşii, dar în ansamblul ţării, numărul cazurilor, al spitalizărilor şi al deceselor este în scădere'', a precizat el.
La mijlocul lunii iunie, Trudeau a anunţat lansarea unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, care depistează persoanele care au intrat în contact cu un caz confirmat în scopul monitorizării răspândirii pandemiei, aplicaţie care va fi disponibilă la nivel naţional în săptămânile ce urmează.
Aplicaţia va alerta utilizatorii care au fost în contact cu o persoană testată pozitiv la coronavirus.
Frontiera dintre Canada şi Statele Unite, ţara cea mai grav afectată de pandemie, va rămâne închisă până pe 21 iulie pentru toate deplasările care nu sunt esenţiale.
Graniţa dintre SUA şi Canada, cea mai lungă din lume, este închisă din 21 martie, cu excepţia comerţului de bunuri şi mărfuri.
Quebec, unde s-au înregistrat peste jumătate dintre cele 103.000 de cazuri de coronavirus şi 8.600 de decese din Canada, urmează să anunţe marţi obligativitatea purtării măştii în mijloacele de transport în comun din provincia francofonă, potrivit postului public Radio-Canada.


Articole înrudite