Forţele militare ale Federaţiei Ruse sunt capabile să respingă orice agresiune, dar pentru o luptă eficientă împotriva terorismului şi a altor ameninţări actuale este necesară consolidarea eforturilor întregii comunităţi internaţionale, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin la parada militară din Piaţa Roşie din Moscova, ocazionată de împlinirea a 72 de ani de la victoria împotriva fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial, relatează agenţia de presă TASS.
"Lecţiile războiului trecut ne cere să fim vigilenţi şi forţele armate ale Rusiei sunt capabile să respingă orice potenţială agresiune", a spus şeful statului rus, subliniind că "astăzi, viaţa însăşi ne cere să ne sporim potenţialul de apărare".
"Dar pentru o luptă eficientă cu terorismul, extremismul, neonazismul şi alte ameninţări este necesară consolidarea eforturilor întregii comunităţi internaţionale", a spus Putin.
"Suntem deschişi la o astfel de cooperare, Rusia va fi întotdeauna de partea forţelor păcii, cu cei care aleg calea unui parteneriat pe baze de egalitate, cu cei care resping războiul ca fiind contrar însăşi esenţei vieţii şi naturii umane", a afirmat preşedintele rus.
Cu cât se îndepărtează de noi evenimentele din cel de-al Doilea Război Mondial, "cu atât mai mare este responsabilitatea noastră faţă de generaţiile viitoare", a mai spus Putin, în discursul rostit cu puţin timp înaintea defilării militare în Piaţa Roşie.
La parada militară din Piaţa Roşie au participat 10.000 de persoane, 114 echipamente militare terestre şi 72 de avioane şi elicoptere. Din cauza condiţiilor meteorologice, organizatorii au decis să renunţe la exerciţiile aeriene prevăzute în partea finală a defilării.