Europa trebuie să ia măsuri urgente în cazul copiilor migranţi, în special prin instituirea unui sistem eficient de tutelă şi prin stoparea plasării acestora în detenţie, se arată într-un raport al Consiliului Europei (CoE) publicat recent, relatează AFP.
Pentru redactarea acestui raport, reprezentantul special al secretarului general al CoE pe probleme de migraţie şi refugiaţi a efectuat o vizită în Grecia, Macedonia, Turcia, Franţa şi Italia.
El a reamintit că 'jumătate din persoanele strămutate în prezent la nivel mondial au vârste sub 18 ani' şi că nouă din zece copii sosiţi în Europa prin Mediterană în 2016 au fost neînsoţiţi sau au fost separaţi de rudele lor.
Această tendinţă pare să continue, fiind necesare măsuri urgente, atât la nivel local cât şi naţional şi internaţional, în condiţiile în care în prezent în Europa 'trăiesc numeroşi copii în condiţii îngrozitoare', se precizează în raportul CoE.
În raport se cere asigurarea unui nivel minim de confort în taberele unde tranzitează migranţii, cu instalaţii sanitare separate pentru femei şi bărbaţi, spaţii mai bine iluminate şi adaptate pentru copii cu scopul de a reduce riscul de abuz sexual.
Proceduri de identificare corespunzătoare, ţinând cont de criterii psihosociale, ar trebui de asemenea aplicate pentru a se determina vârsta acestor copii şi pentru a se evita să fie trataţi ca nişte adulţi.
Fiecare copil ar trebui de asemenea plasat cât mai curând posibil sub protecţia unui tutore pentru a se limita riscul de dispariţie sau de exploatare sexuală, potrivit raportorului, care a criticat plasarea în detenţie a minorilor, subliniind faptul că 'lipsa alternativelor la detenţie constituie una dintre cele mai grave probleme structurale care afectează copiii şi care ar trebui remediată cât mai urgent'.