China a publicat reglementări mai stricte privind declaraţiile de avere şi interese ale oficialităţilor, a informat agenţia de presă oficială Xinhua.
De la nivelul de adjuncţi în conducerile judeţene în sus, cadrele trebuie să raporteze Partidului Comunist, printre alte informaţii, activele şi investiţiile personale şi ale familiei, starea civilă, cazierul, salariile şi alte venituri şi călătoriile în străinătate. Trebuie precizate toate proprietăţile, acţiunile, fondurile, asigurările şi orice alte tipuri de investiţii.
Directiva comună a Biroului Central al Partidului Comunist Chinez (PCC) şi a Biroului Central al Consiliului de Stat are rolul de a reduce corupţia, explică Xinhua. Norma prevede şi mijloace de verificare a raportărilor, inclusiv frecvenţa testărilor aleatorii. Sunt prevăzute şi sancţiuni pentru declaraţii false şi omisiuni deliberate.
Raportarea informaţiilor personale este un mijloc important de evaluare a loialităţii faţă de Partid şi a angajamentului faţă de codul de etică al Partidului, scrie agenţia. Rapoartele ar urma să fie corelate cu promovarea de către comitetele şi organizaţiile de partid, arată un comunicat al Comitetului Central al PCC.
Peste 9100 de oficiali au fost omişi de la promovări după ce au ascuns informaţii personale şi 124.800 au fost sancţionaţi pentru fals în declaraţii.
Comitetul Central face apel la implementarea strictă a reglementărilor, care trebuie considerate o misiune politică importantă de întărire a autoconducerii PCC. De asemenea, cere cadrelor de conducere să fie loiale şi cinstite şi să se supună supravegherii organizaţiilor.