25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Care sunt cei mai importanţi oameni din Europa şi ce rol au în combaterea crizei
Care sunt cei mai importanţi oameni din Europa şi ce rol au în combaterea crizei
Pe măsură ce criza datoriilor suverane continuă să se adâncească în zona euro şi cu o Italie care a devenit din ce în ce mai riscantă pentru investiţii, liderii Uniunii Europene dezbat zi şi noapte soluţii pentru stoparea declinului şi pentru rezolvarea problemelor unei Europe bolnave. Auzim de o Germanie puternică, în frunte cu Angela Merkel, care nu vrea cu niciun chip să fie trasă în jos de ţările în pragul falimentului, de Franţa lui Nicholas Sarkozy, care îi urmează Germaniei, sau de Grecia lui Papandreu, care a alertat întregul continent din cauza problemelor imense de finanţare pe care le are.
Iată o listă realizată de Business Insider cu cei mai importanţi oameni din Europa în acest moment şi rolul lor în combaterea crizei:
1. Angela Merkel - cancelarul Germaniei. Germania joacă rolul cel mai important în rezolvarea problemei datoriilor suverane, iar un succes sau un eşec în această zonă cade pe umerii Angelei Merkel. Sunt voci, printre care şi George Soros, care susţin că vina pentru criza din UE aparţine, în mare parte, Germaniei.
2. Nicolas Sarkozy - preşedintele Franţei. Sarkozy, alături de Merkel, este implicat în negocierile pachetelor de salvare pentru ţările sufocate de datoriile enorme, aflate la un pas de faliment.
3. Jean Claude Trichet - preşedintele Băncii Centrale Europene (Franţa). BCE este instituţia cea mai importantă în gestionarea banilor Uniunii şi în alocarea de finanţări pentru ţările aflate în dificultate.
4. Christine Lagarde - directorul general al Fondului Monetar Internaţional (Franţa). Din poziţia de ministru al finanţelor din Franţa şi, mai nou, din cea de şef al FMI, Lagarde se va ocupa, alături de Trichet, de acordarea ajutoarelor financiare internaţionale pentru salvarea Greciei, Portugaliei şi Irlandei.
5. George Papandreu - premierul Greciei. Şeful guvernului de la Atena a avut un rol dificil în convingerea partenerilor de guvernare şi a opoziţiei să fie de acord cu măsurile de austeritate propuse, pentru obţinerea banilor salvatori de la UE şi FMI. În caz contrar, Grecia ar fi intrat în faliment.
6. Jean-Claude Juncker – preşedintele Eurogrup, premierul Luxemburg-ului. Sub conducerea lui Junker toţi miniştrii de finanţe din UE se adună în cadrul Eurogroup, pentru a discuta şi pentru a găsi soluţii la problemele financiare din Europa. Părerile sale sunt luate foarte în serios, ultimele lui comentarii legate de Grecia şi de Angela Merkel influenţând puternic pieţele financiare.
7. Mario Draghi – viitorul preşedinte al Băncii Centrale Europene şi actualul guvernator al Băncii Naţionale a Italiei. Fiind succesorul lui Trichet la conducerea BCE, Draghi va prelua de la acesta toate sarcinile legate de ajutoarele financiare pentru ţările aflate în dificultate.
8. Lorenzo Bini Smaghi – membru în boardul Băncii Centrale Europene (Italia). Este un bun cunoscător al economiei din ţările europene şi un comentator active. Se zvoneşte că el va fi înlocuitorul lui Draghi la şefia băncii centrale a Italiei.
9. Herman Van Rompuy – preşedintele Uniunii Europene (Belgia). Este primul preşedinte din istoria UE şi a iniţiat discuţii de urgenţă privind pachetele de salvare pentru ţările din grupul PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania – ţările cele mai vulnerabile din zona euro în privinţa datoriilor suverane).
10. Elena Salgado – ministrul spaniol de finanţe. Spania, alături de celelalte ţări din PIIGS, are o datorie care riscă să devină imposibil de finanţat, ceea ce va împinge Madridul către un ajutor internaţional. Spania are cel mai mare număr de şomeri din UE.
11. Giulio Tremonti – ministrul italian al economiei şi finanţelor. Italia este a treia economie ca mărime a Europei şi are a doua datorie ca mărime din UE, după Grecia. Guvernul de la Roma a aprobat recent un plan de austeritate pentru reducerea cheltuielilor publice. Tremonti nu este un personaj agreat în Italia, având dispute cu Berlusconi şi fiind implicat în afaceri cu un politician arestat. Zvonurile legate de o posibilă demisie a sa au destabilizat pieţele financiare.
12. Wolfgang Schäuble – ministrul german de finanţe. Germania este ţara care va contribui cel mai mult financiar în salvarea ţărilor îndatorate, deci Schäuble are un cuvânt greu de spus în stabilirea sumelor.
13. Evangelos Venizelos – ministrul de finanţe din Grecia. L-a înlocuit, pe 17 iunie, pe fostul ministru de finanţe George Papaconstantinou şi are rolul dificil de a pune în aplicare măsurile drastice de austeritate aprobate recent de parlamentul de la Atena.
14. Olli Rehn – comisarul european pentru economie şi afaceri financiare (Finlanda). Din funcţia dificilă pe care o deţine, Rehn are o responsabilitate extreme de grea în această perioadă, aceea de a monitoriza în permanenţă politicile economice, fiscal şi monetare din UE şi de a atrage atenţia asupra problemelor care apar.
15. Vitor Gaspar Louça Rabaça – ministrul de finanţe portughez. Numit recent în această funcţie, Rabaça a moştenit o multitudine de dificultăţi, inclusiv recenta downgradare a ratingului la categoria “junk” de către agenţia Moody’s.


Articole înrudite