24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Călătorie pe mare extenuantă pentru imigranţi proveniţi din 20 de ţări
Călătorie pe mare extenuantă pentru imigranţi proveniţi din 20 de ţări
Imigranţii evacuaţi din Libia, între care şi români, au ajuns luni în Malta după o călătorie epuizantă de 35 de ore pe mare, relatează Malta Independent, în ediţia electronică de marţi.
Extenuaţi după o călătorie pe care o descriu ca fiind îngrozitor de dificilă, imigranţii evacuaţi provin din 20 de ţări, între care Italia, Serbia, Bulgaria, România, Liban, Marea Britanie, Danemarca, Cuba Ecuador, Rusia, Belgia, Franţa, Grecia, Algeria, Austria, Statele Unite, India, Olanda, Ucraina şi Belarus. Numeroşi oficiali de la ambasadele din Malta au primit cetăţenii evacuaţi, la sosirea lor în Grand Harbour din capitala malteză Valletta.
Majoritatea imigranţilor au fost reticenţi în a-şi povesti experienţa, dar menţionează lipsa de apă şi mâncare şi de supraaglomerarea spitalelor.
Printre persoanele evacuate se află şi cei patru jurnalişti italieni (Domenico Quirico, Elisabetta Rosaspina, Giuseppe Sarcina şi Claudio Monici) care au fost răpiţi de presupuşi susţinători ai lui Muammar Kadhafi, în urmă cu câteva zile.
Grupul o include şi pe fotomodelul olandez Talitha van Zon, fosta prietenă a unuia dintre fiii lui Kadhafi, Mutassim, care a declarat pentru Sunday Telegraph că a fost capturată de rebeli şi ameninţată că va fi arsă de vie. Ea a afirmat, de asemenea, că a fost cu Mutassim Kadhafi vineri, înainte ca rebelii să atace Tripoli, iar acesta „bea calm whisky Jack Daniels şi Coca Cola în cinstea victoriei asupra rebelilor”. „Dar în ziua următoare, rebelii susţinuţi de atacurile aeriene ale NATO au lansat un atac surpriză la Tripoli şi Mutassim s-a alăturat luptătorilor”, a declarat ea pentru presa britanică.
Nava cu care a călătorit grupul, Triva 1, a încercat să ancoreze la Tripoli la 20-21 august, dar a fost atacată şi forţată să se retragă în larg. Aceasta s-a întors în Malta după câteva zile pentru un schimb de echipaj, însă nici ulterior nu a reuşit să ancoreze la Tripoli. Nava a ajuns în cele din urmă în capitala libiană şi a preluat imigranţii. Călătoria acestora ar fi trebuit să dureze 16 ore, dar marea agitată a întârziat sosirea în Malta.


Articole înrudite