18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brazilia va vaccina anti-COVID întreaga populaţie adultă a unui oraş
Brazilia va vaccina anti-COVID întreaga populaţie adultă a unui oraş

Institutul de cercetări biomedicale Butantan din Brazilia intenţionează să vaccineze împotriva maladiei COVID-19 întreaga populaţie adultă a unui oraş, reprezentând aproximativ 30.000 de locuitori, pentru a verifica dacă o astfel de campanie de imunizare va reduce rata infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, au anunţat luni reprezentanţi ai institutului şi oficiali guvernamentali brazilieni, citaţi de Reuters.
Institutul Butantan, aflat sub coordonarea guvernului din statul Sao Paulo, va realiza acest studiu privind vaccinarea în masă a populaţiei adulte din Serrana, un oraş din acelaşi stat brazilian şi care prezintă o rată mare de infectare, potrivit declaraţiilor oficiale.
Institutul va utiliza vaccinul CoronaVac dezvoltat de compania chineză Sinovac Biotech, care este deja folosit la nivel naţional în campania braziliană de imunizare, ce vizează într-o primă etapă vaccinarea angajaţilor medicali din prima linie şi categoriilor vulnerabile de populaţie.
Guvernatorul statului Sao Paulo, Joao Doria, a declarat că noul studiu, dincolo de a arăta siguranţa şi eficacitatea vaccinului CoronaVac, care previne toate cazurile severe şi aproximativ jumătate din cazurile mai uşoare, va încerca să demonstreze şi dacă acest ser reduce totodată transmiterea virusului.
Într-o întrunire cu presa, directorul Institutului Butantan, Dimas Covas, a precizat că studiul va începe miercuri, când vor fi realizate primele vaccinări, iar primele rezultate sunt aşteptate peste aproximativ trei luni.
Femeile însărcinate şi cele care alăptează, copiii şi adolescenţii sub 18 ani şi persoanele care au avut febră în ultimele 72 de ore nu vor putea să participe la acest studiu. (Sursa Agerpres)


Articole înrudite