18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Jurnalul lui Osama ben Laden include informaţii despre importanţa de a ataca Statele Unite şi o listă cu datele importante din calendarul american, respectiv Ziua Independenţei, Crăciunul sau împlinirea a zece ani de la atacurile din 11 septembrie, a declarat un oficial citat de CNN, potrivit Mediafax. Anchetatorii americani cred că informaţii similare sunt conţinute şi în alte documente, a declarat sursa citată. Ideea de a viza trenuri de călători, asupra căreia autorităţile au avertizat săptămâna trecută, a fost aflată din acest jurnal. Pentru moment însă, afirmă oficialul, nu există informaţii despre momentul, data sau locul vreunui atac specific, iar multe dintre aceste însemnări sunt văzute mai degrabă ca idei ale lui ben Laden decât ca planuri reale. În acelaşi jurnal, Osama ben Laden calculase câţi americani ar trebui să ucidă pentru a forţa Statele Unite să se retragă din Orientul Mijlociu, a relatat BBC News Online. Liderul Al-Qaida ar fi conchis că numai mii de morţi, ca în atacurile din 11 septembrie, ar fi fost suficient pentru acest lucru, afirmând că atacurile mai mici decât cele din 11 septembrie nu au impactul dorit. El scria că şi alte oraşe americane, cum ar fi Los Angeles, ar trebui luate drept ţintă, nu numai New York. Planurile lui ben Laden includeau comploturile din Europa de anul trecut, când călătorii şi ambasadele au fost în alertă, potrivit unor oficiali americani. Totodată, precizează sursele citate, ben Laden ar fi comunicat cu exteriorul prin mesaje scrise pe stick-uri de memorie, locuinţa sa neavând telefon sau acces la Internet.

Articole înrudite