Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a avertizat cu privire la creşterea consumului de ţigări electronice în rândul tinerilor, fiind nevoie chiar de folosirea de terapii cu medicamente pentru a trata această dependenţă, relatează EFE, citat de Agerpres. Scott Gottlieb, responsabilul FDA, a subliniat că în timp ce folosirea ţigărilor electronice este în creştere, consumul ţigărilor tradiţionale este în regres.
Responsabilul american a avertizat că în condiţiile în care în ultimii ani totul părea pregătit să se pună capăt "uneia dintre cele mai dăunătoare provocări publice", referindu-se la decesele şi la bolile provocate de consumul de tutun, în prezent se analizează potenţialul terapiilor pentru tinerii care inhalează nicotină. "Din păcate acest progres este în scădere, eclipsat de recenta creştere a obiceiului vaporizării în rândul tinerilor", a precizat el. Potrivit lui Gottlieb, disponibilitatea şi popularitatea ţigărilor electronice din marca JUUL Labs, amplu răspândită printre cei tineri, a dus la dublarea acestui consum între 2017 şi 2018.
Potrivit responsabilului FDA, între 2017 şi 2018 s-a înregistrat o creştere cu 78% a uzului de ţigări electronice în rândul elevilor de liceu şi cu 48% la sută la elevii din cursul gimnazial. Scott Gottlieb a precizat că numărul total al elevilor care fumează ţigări electronice a ajuns la 3,6 milioane, ceea ce presupune o creştere cu 1,5 milioane de tineri faţă de anul precedent.