Autorităţile palestiniene au anunţat că au încheiat luni, 06 mai 2019, un armistiţiu de încetare a focului cu oficialii israelieni, mediat de Egipt, pentru încetarea violenţelor din Fâşia Gaza şi din sudul Israelului, relatează Reuters, citat de Mediafax. "Armistiţiul de încetare a focului va intra în vigoare luni la ora 04:30", a declarat pentru Reuters un oficial palestinian. Informaţia a fost confirmată de un al doilea oficial palestinian şi transmisă de postul de televiziune al organizaţiei Hamas.
Armata israeliană a transmis că peste 600 de rachete şi proiectile au fost lansate din Fâşia Gaza în ultimele trei zile, aproximativ 150 dintre acestea fiind interceptate de sistemul de apărare antiaerian Iron Dome. Majoritatea rachetelor au căzut în zone nelocuite, însă 35 au lovit zone populate. De asemenea, israelul a efectuat atacuri aeriene care au vizat peste 260 de poziţii islamiste din Fâşia Gaza. Autorităţile din Fâşia Gaza au anunţat că 27 de persoane au fost ucise în urma atacurilor israeliene în ultimele trei zile.