În Rusia ar putea fi interzisă încălţămintea cu talpă plată şi pantofii cu toc înalt, ca urmare a unor modificări la Regulamentul tehnic al Uniunii Vamale - informează postul de televiziune Dojd. Potrivit sursei, propunerea în acest sens aparţine şefului Comisiei Economice Eurasiatice din Duma de Stat a Rusiei, Viktor Hristenko, acesta explicând că, printr-o astfel de măsură, "s-ar respecta siguranţa ortopedică".
Dacă aceste modificări vor fi trecute în reglementările tehnice ale Uniunii Vamale, vor fi interzişi balerinii, adidaşii şi pantofii cu toc cui. Potrivit unor informaţii apărute anterior în presa din spaţiul ex-sovietic, în ţările Uniunii Vamale, care include Rusia, Belarus şi Kazahstan, din vara acestui an, ar urma să fie interzisă lenjeria intimă din dantelă sau din poliester.