Un studiu realizat de compania de analize financiare Markit arată că activitatea economică în zona euro a înregistrat în decembrie cel mai semnificativ avans din ultimii cinci ani şi jumătate, transmit DPA şi Reuters.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat în decembrie la 54,4 puncte, de la 53,9 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel din mai 2011.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
Finalul lui 2016 arată că zona euro a menţinut un ritm solid al expansiunii, a declarat economistul şef al IHS Markit, Chris Williamson. Acesta a estimat că PIB-ul zonei euro a înregistrat un avans de 0,4% în trimestrul patru din 2016, în linie cu estimările analiştilor.
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, se aşteaptă ca redresarea zonei euro să continue într-un ritm moderat, dar solid.
PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,7% în 2016 (similar cu avansul previzionat în septembrie), de 1,7% în 2017 (faţă de o expansiune de 1,6% estimată anterior), de 1,6% în 2018 (similar cu nivelul din septembrie) şi de 1,6% în 2019, a anunţat recent Draghi.