Aproape jumătate dintre americani (47%) sunt de părere că preşedintele Barack Obama, al cărui al doilea mandat la Casa Albă se va încheia la 20 ianuarie, va fi ţinut minte ca un preşedinte „remarcabil” sau „peste medie”, în timp ce 35% îl consideră „sub medie” ori „slab”, relevă un sondaj Gallup, realizat între 4 şi 8 ianuarie şi preluat de Xinhua.
Dintre democraţi, 84% îl consideră pe Obama ca „remarcabil” sau „peste medie”, iar dintre republicani, 69% cred că, dimpotrivă, primul afroamerican la Casa Albă va fi ţinut minte ca un preşedinte „sub medie” ori „slab”.
Potrivit Gallup, rezultatul poate reflecta polarizarea politică evidentă ce a marcat cele două mandate ale lui Barack Obama.
Scorurile actuale înregistrate de Obama sunt semnificativ mai bune decât la măsurătorile de la sfârşitul primului mandat şi de la începutul celui de-al doilea, arată Gallup.
Rugaţi să-l evalueze pe Obama prin comparaţie cu precedenţii 11 preşedinţi, până la Dwight Eisenhower, respondenţii l-au plasat pe locul al doilea, doar în urma lui John F. Kennedy şi imediat înaintea lui Ronald Reagan şi Dwight Eisenhower.
Conform institutului de sondare a opiniei publice, americanii ar putea fi mai înclinaţi să-i acorde lui Obama o evaluare pozitivă sau negativă în virtutea faptului că mandatul său de preşedinte le este proaspăt în minte.
Evaluările asupra preşedinţilor tind să se modifice după o perioadă de când şi-au încheiat mandatul, iar impactul politicilor lor poate fi analizat dintr-o perspectivă istorică, însă nu există un tipar clar al acestor modificări de percepţie.
Deşi Bill Clinton şi Ronald Reagan, împreună cu Gerald Ford, deţin în prezent scoruri similare celor din momentele în care au părăsit Casa Albă, cotele fiecăruia au suferit modificări în acest interval.
Cel mai elocvent este cazul lui Bill Clinton, al cărui scor este astăzi semnificativ mai scăzut decât în 2012 şi 2013.
Implicarea din nou a lui Bill Clinton în politică, în campania prezidenţială pentru soţia sa Hillary în 2016, poate să fi afectat modul în care este văzut de americani, explică Gallup.