Războaie civile, conflicte asimetrice, epidemii mortale. 12 ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa Centrală fierb în acest moment în crize care ameninţa stabilitatea şi securitatea globale. Grupate într-un "triunghi de foc", cele 12 puncte cumulează o densitate fără precedent de crize în zona africano-euro-asiatică, unde Uniunea Europeană şi partenerii săi tradiţionali constituie o insulă de stabilitate şi siguranţă, bazate pe o coeziune a valorilor.
HotNews.ro a trecut în revistă focarele de instabilitate: Ucraina, Israel şi Teritoriile Palestiniene, Irak, Siria, Libia, Mali, Republica Centrafricana, Guinea, Liberia, Nigeria, Sierra Leone şi Afganistan.
Ucraina. De aproape jumătate de an, forţele guvernamentale ucrainene se confruntă cu o insurgenţă a etnicilor ruşi din estul Ucrainei şi cu forţe din Rusia. În martie 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în pofida protestelor guvernului de la Kiev, NATO, UE. În Donetk şi Lugansk insurgenţii pro-rusi şi-au autoproclamat aşa-numite republici separatiste. NATO, Statele Unite şi UE au condamnat implicarea Rusiei în Ucraina, însă deciziile de sancţionare nu au depăşit, iniţial, un stadiul simbolic - interdicţii de călătorie pentru unii oficiali ruşi, conturi blocate ale acestora. Insurgenţii pro-rusi au doborât, însă, un avion de pasageri al Malaysia Airlines în 17 iulie. Moartea tuturor celor 298 de pasageri şi membri ai echipajului a provocat furie în ţările victimelor: Olanda, Malaezia, Australia, Marea Britanie, Germania, Statele Unite, Canada, România. Actul criminal a determinat SUA şi UE să decidă sancţiuni ceva mai ferme asupra Rusiei, cuprinzând întreruperea schimburilor comerciale în unele sectoare. În estul Ucrainei, luptele intre militarii oficiali ucraineni şi insurgenţii pro-rusi continuă, măcinând stabilitatea acestei ţări. Peste 500 de civili şi mai mult de 1.200 de militari au murit până acum în conflict, iar NATO avertizează asupra posibilităţii că Rusia să intervină militar peste graniţă. Kremlinul a şi anunţat luni că este gata să trimită un "convoi umanitar" în estul Ucrainei. Economia Ucrainei, şi aşa lovită, se confruntă cu probleme şi mai mari, cauzate de tăierea gazului rusesc, blocarea activităţii industriei din est, gonirea investitorilor străini.
Gaza. În noiembrie 2012, Teritoriile Palestiniene au căpătat recunoaşterea de stat non-membru observator la ONU, prin votul Adunării Generale. Dintre membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, Rusia, China şi Franţa au votat pentru această recunoaştere, Statele Unite au fost împotrivă, iar Marea Britanie s-a abţinut. Şi România s-a aflat printre ţările care s-au abţinut, la fel ca Germania sau Australia. Palestina a făcut astfel un pas important către recunoaşterea statalităţii sale depline de către comunitatea internaţională. Pe de alta pate, situaţia economică şi socială a Fâşiei Gaza a continuat să se deterioreze pe fondul blocadei impuse de Israel şi Egipt. În plus, cvartetul păcii (SUA, UE, ONU, Rusia) nu a marcat progrese notabile în soluţionarea conflictului din orientul Mijlociu. Acesta este contextul în care în iunie 2014 trei tineri israelieni au fost răpiţi şi ucişi în Cisiordania, Israelul acuzând gruparea Hamas. Ca răspuns, un adolescent palestinian a fost răpit în Ierusalimul de Est şi ucis de trei tineri evrei, care au fost aduşi în faţa justiţiei israeliene. Un raid israelian în Fâşia Gaza s-a soldat cu eliminarea a 6 militanţi Hamas, organizaţia palestiniană răspunzând cu rachete lansate în teritoriul israelian. Loviturile aeriene au fost răspunsul imediat al Israelului asupra Fâşiei Gaza, însă în 8 iulie, administraţia Netanyahu a declanşat Operaţiunea Protective Edge, care cuprinde inclusiv acţiuni la sol, cu obiectivul declarat de a distruge o reţea de tuneluri din beton pe care teroriştii Hamas le foloseau pentru a pătrunde în Israel pentru atentate. Odată cu instalarea regimului militar al lui Abdel el-Sisi în Egipt, puternic laicizat, armata egipteană a distrus o parte din tuneluri şi a diminuat puternic traficul de armament prin Egipt către Gaza. Pe partea sa de frontieră, însă, Israelul a considerat că trebuie să acţioneze, la rându-i, pentru distrugerea tunelurilor. Circa 2.000 de civili palestinieni, între care copii şi femei, au murit în urma acţiunilor Armatei israeliene îndreptate împotriva Hamas. Trei civili au murit în Israel ca urmare a loviturilor Hamas.
Irak. Criza curentă din Irak ilustrează eşecul unui model politic şi social pe care Statele Unite şi aliaţii săi au încercat să-l aducă în această ţară după răsturnarea regimului Saddam Hussein (dictatorul era exponent al confesiunii islamice sunnite, minoritară în Irak) în 2003. În nord, organizaţia teroristă sunnită Statul Islamic, desprinsă din Al-Qaida, a proclamat, în 29 iunie 2014, un aşa-numit califat, un pseudo-stat cu regim islamic strict. Organizaţia a executat mii de militari ai guvernului irakian, în principal musulmani şiiţi, filmând şi postând pe internet execuţiile. Organizaţia sunnită îşi direcţionează represiunea în principal asupra musulmanilor şiiţi, creştinilor şi a yazidilor (de etnie kurda), ameninţând statalitatea Irakului. În 7 august, preşedintele american Barack Obama a autorizat lovituri aeriene asupra poziţiilor SI.
Siria. "Califatul" lui Abu Bakr al-Baghdadi ocupa şi nordul Siriei, oraşul Rakka fiind centrul sirian al organizaţiei. Organizaţia este dominată de islamul sunnit radical, centrat în jurul sectelor ultra conservatoare salafite şi wahhabite şi se opune regimului autoritar, dar laic şi destul de tolerant din punct de vedere religios al preşedintelui sirian Bashar al-Assad (de confesiune şiită alawită). De patru ani, Siria este devastată de un război civil cumplit, în care populaţia cade victima tuturor forţelor beligerante: regimul al-Assad, Statul Islamic, opoziţia politică, grupări islamice, mişcările kurde care sunt prezente şi în Irak. În total, cel puţin 150.000 de oameni au murit în războiul sirian, din care o treime erau civili.
Libia. În februarie 2014, şeful Forţelor Terestre ale Libiei, generalul-maior Khalifa Belqasim Haftar, a anunţat că a dizolvat Congresul Naţional General, legislativul libiei post-Gaddafi, instituţia conducătoare a ţării. Congresul Naţional General şi guvernul politic al Libiei au respins încercarea de lovitură de stat şi, sprijinită de o serie de organizaţii teroriste islamice, şi-a organizat contraofensiva la Benghazi. Generalul Khalifa Haftar, cetăţean american care a trăit 20 de ani în SUA, unde a şi fost instruit de CIA, a declanşat Operaţiunea Demnitatea, împotriva forţelor politice din Libia, declarând că ofensiva este îndreptată împotriva terorismului. În acest moment, în Libia se luptă tabăra generalului Haftar, care cuprinde cea mai mare parte din Armata Naţională Libiană, cu tabăra Camerei Reprezentanţilor, care cuprinde o parte importantă a Armatei Naţionale Libiene, precum şi o serie întreagă de grupări şi organizaţii jihadiste şi teroriste, printre care Ansar al-Sharia, responsabilă pentru atacul terorist asupra misiunii diplomatice a SUA de la Benghazi, în urma căreia au fost ucişi patru americani, printre care şi ambasadorul Christopher Stevens. Circa 1.000 de oameni au murit în noul conflict libian.
Ebola. Începând din decembrie 2013, o epidemie de ebola a izbucnit în Guineea, extinzându-se apoi şi în 3 alte ţări vest-africane: Liberia, Nigeria şi Sierra Leone. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 11 august, 1013 oameni au murit de ebola în Guineea (373), Liberia (323), Sierra Leone (315), Nigeria (2). Marţi, a murit şi un preot spaniol care contractase boala în Africa şi fusese adus la Madrid pentru tratament. De asemenea, Statele Unite au repatriat din Liberia doi americani - un medic şi o soră medicală misionară - care luaseră ebola. Boala, depistată prima dată în 1976 în Sudan şi Republica Democrată Congo, se transmite foarte uşor, prin salivă, sudoare, sânge şi poate fi purtată şi de animale.
Nigeria. Ţara imensă, cu o populaţie de circa 170 de milioane de oameni şi o suprafaţă de aproape 1 milion de km2, este afectată de o insurgenţă islamică în nord. Musulmanii sunt majoritari în Nigeria (50,5%), însă creştinii (48%) deţin puterea politică şi financiară în ţară. De prin 1999, organizaţiile teroriste islamice Boko Haram şi Ansaru luptă pentru izolarea nordului ţării şi crearea unui stat nigerian islamic, în care să se aplice doar legea islamică Sharia în locul sistemului secular actual. În aprilie 2014, Boko Haram a răpit 276 de eleve dintr-o şcoală, pe motiv că educaţia vestică este contrară preceptelor islamice.
Mali. Din ianuarie 2012, guvernul oficiali din Mali se confruntă cu organizaţia Mişcarea Naţională de Eliberare a Azawad, care a ocupat nordul ţării. Gruparea este constituită din tuaregi transnaţionali, care au luptat şi în războiul din Libia. În ajutorul guvernului a sărit Franţa, însă în conflict sunt implicate şi grupări islamice cu legături cu Al Qaeda, printre care şi temuta Boko Haram sau Mişcarea pentru Unicitate şi Jihad în Africa de Vest. În ianuarie 2013, teroriştii islamici, în drumul lor din Libia către Mali, au luat ostatici personalul de la exploatarea de gaze Amenas, din Algeria. 37 de ostatici au murit, între care şi doi români.
Republica Centrafricană. Ţara este formată 80% din creştini şi 15% din musulmani. În decembrie 2012, gruparea islamică Seleka a început o insurgenţă care a condus la răsturnarea de la putere a preşedintelui Francois Bozize, creştin. Liderul Seleka, Michel Djotodia, s-a proclamat preşedinte şi a declarat dizolvarea organizaţiei. Membrii ei au refuzat, însă, să depună armele, angajându-se mai departe în conflictul cu creştinii. În ianuarie 2014, şi Djotodia a lăsat puterea din mână, pe fondul haosului din ţară. Conducerea statului este asigurată în prezent de preşedinta Catherine Samba-Panza, însă haosul domneşte în întreaga ţară. Pe fondul eşuării statului, creştinii şi-au organizat miliţii locale, pentru a contracara Seleka, mii de civili creştini, dar şi musulmani fiind ucişi în fosta colonie franceză. Uniunea Europeană, Franţa şi Africa de Sud au trimis trupe pentru a ajuta guvernul oficial să stabilizeze ţara, dar rezultatele concrete se lăsă aşteptate.
Afganistan. Cei circa 45.000 de militari ai forţelor internaţionale ISAF care mai sunt în prezent în teatrul de operaţiuni urmează să fie retraşi până la sfârşitul anului 2014. După acest moment, forţele internaţionale, inclusiv România ca stat NATO, vor menţine un număr redus de militari pentru antrenarea trupelor afgane. Armata guvernului afgan dispune de 350.000 de militari, care se confruntă în continuare cu 75.000 de talibani şi insurgenţi islamişti Haqqani şi Al-Qaida. SUA au propus Afganistanului un Acord bilateral pentru securitate (BSA), care să stabilească termenii în care America va acorda mai departe asistenţă Kabulului după 2014, însă preşedintele afgan Hamid Karzai refuză să semneze documentul. Karzai urmează să-şi încheie mandatul după ce un nou preşedinte va fi învestit. În 22 august este aşteptată pronunţarea rezultatului alegerilor prezidenţiale din aprilie şi iunie, grevate de acuzaţii de fraudă. Ashraf Ghani Ahmadzai (independent) şi Abdullah Abdullah (Coaliţia Naţională din Afganistan) îşi dispută Preşedinţia. Ghani a ieşit pe primul loc la numărătoare, însă Abdullah a contestat rezultatul.
