Lumea a deschis cel mai periculos capitol din ultimele decenii, iar apariţia şi agravarea unor conflicte în ultimii ani nu dau răgaz lumii să se adapteze şi să realizeze care sunt consecinţele acestor crize.
Războaiele din Siria şi Irak
După aproximativ 5 ani de luptă, 500.000 de victime şi 12 milioane de refugiaţi, preşedintele Syrian Bashar al-Assad se menţine la putere, însă cu toată susţinerea externă forţele sale nu sunt capabile să termine războiul şi să preia controlul. Acest lucru a fost evident când gruparea Statul Islamic (ISI) a preluat controlul asupra oraşului Palmyra, la nouă luni după ce îl pierduse. Strategia lui Assad de a nimici opoziţia care nu includea grupări jihadiste a reuşit să dea şi mai multă putere ISI şi Jabhat Fateh al-Sham (fostul Front Nusra). Înfrângerea rebelilor de la Alep a slăbit opoziţia non-islamistă care era deja dezbinată de faptul că grupările au susţinători statali diferiţi. În Siria există două eforturi concurente de a lupta împotriva grupării — una condusă de Ankara şi cealaltă de grupările siriene afiliate Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) — sunt înlănţuite cu un alt conflict, între statul turc şi PKK. Washingtonul a susţinut ambele eforturi, în timp ce încerca să minimalizeze confruntările violente dintre cele două tabere. Chiar dacă ISI este înfrântă, grupuri din cadrul ei sau chiar altă organizaţie va reapărea dacă problemele care stau la baza radicalizării nu sunt rezolvate. Organizaţia a apărut din cauza eşecurilor guvernării din Irak şi răspândeşte o ideologie care încă mobilizează tinerii din toată lumea şi care ameninţă locaţii departe de Siria şi Irak, după cu atacurile recente de la Berlin şi Istanbul au dovedit-o.
Turcia
Atacul armat din noaptea de Revelion de la Istanbul, care a ucis 39 de oameni, pare să fie doar începutul. SI a revendicat atacul, ceea ce semnalează o schimbare a tacticii grupării în Turcia şi care ar putea însemna o agravare a situaţiei. Dincolo de ecourile conflictelor din Irak şi Siria, Turcia se mai confruntă cu PKK. Polarizată politic, cu economia tensionată şi cu alianţe politice slabe, Turcia se va confrunta cu dificultăţi în 2017. Pe plan intern, guvernul preşedintelui Erdogan continuă epurările şi arestările membrilor opoziţiei politice şi promovează schimbări constituţionale pentru a transforma ţara într-o republică prezidenţială. Relaţiile Turciei cu SUA sunt tensionate din cauza confruntărilor militare cu grupările kurde susţinute de Washington în Siria şi din pricina cererilor Ankarei ca SUA să-l extrădeze pe clericul Gulen, pe care guvernul turc îl acuză că ar fi fost în spatele puciului eşuat de la 15 iulie. Alianţa cu Moscova este mai strânsă după asasinarea la 19 decembrie a ambasadorului rus la Ankara. Turcia îşi ignoră relaţiile cu aliaţii occidentali şi face alianţe cu Rusia şi Iranul. Însă şi Turcia şi Iranul au încă disensiuni cu privire la soarta Siriei şi Irakului.
Yemen
Războiul uitat din Yemen a creat o catastrofă umanitară şi a distrus o ţară care era deja cea mai săracă din lumea arabă. Milioane de oameni trăiesc la limita subzistenţei, iar nevoia unui acord de încetare a focului a devenit stringentă. Conform datelor ONU, 4.000 de civili au fost ucişi, majoritatea în bombardamentele Arabiei Saudite. Toate părţile implicate în conflict sunt acuzate de crime de război. Arabia Saudită s-a implicat în conflict în martie 2015 pentru a limita succesele militare ale rebelilor şiiţi houthi, o miliţie pe care guvernul saudit o consideră sponsorizată de Teheran. Cu toate că rebelii houthi nu sunt direct sprijiniţi de Iran, Teheranul are interesul ca Arabia Saudită să rămână implicată în conflictul yemenit. Negocierile pentru un acord de încetare a focului au eşuat, pentru că guvernul sprijinit de Arabia Saudită a refuzat foaia de parcurs propusă de Naţiunile Unite în noiembrie 2016. În aceeaşi lună, rebelii houthi au format un nou guvern condus de presedintele destituit Ali Abdullah Saleh. Rezolvarea blocajului ţine de calculele Arabiei Saudite, de bunăvoinţa sponsorilor internaţionali, mai ales SUA şi Marea Britanie, de a încuraja Arabia Saudită să accepte un compromis. Un eşec aduce riscuri foart mari pentru toate părţile implicate, mai ales că grupările jihadiste sunt favorizate de haos.
Sahel şi Lacul Ciad
Criza umanitară de proporţii uriaşe a generat 4,2 milioane de refugiaţi. Jihadişti, miliţii şi grupări criminale se războiesc pentru putere în regiunea extrem de săracă, unde graniţele sunt poroase şi guvernele au autoritate limitată. În 2016, jihadiştii din centrul Sahelului au atacat localităţi din vestul Nigerului şi Coasta de Fildeş, dovedind vulnerabilitatea regiunii. Al Qaida în Maghrebul Islamic şi al-Mourabitoun rămân active în timp ce un nou grup se dezvoltă sub tutela organizaţiei Statul Islamic. Atacurile asupra civililor riscă să se intensifice, iar autorităţile sunt şi ele vulnerabile. Misiunea din Mali este cea mai periculoasă misiune de menţinere a păcii sub umbrela ONU, cu 70 de militari ucişi din 2013 în atacuri. Mali riscă o criză de proporţii în 2017, pentru că implementare acordului de pace de la Bamako din 2015 se loveşte de obstacole care ţin de continua fragmentare a alianţei rebelilor din nord care dă naştere la noi grupări armate. Algeria, principalul mediator în zonă, are un rol esenţial în menţinerea stabilităţii.
În bazinul lacului Ciad , forţele de securitate din Nigeria, Niger, Camerun şi Ciad au intensificat lupta împotriva insurgenţilor jihadişti ai grupării Boko Haram. La sfârşitul lui decembrie 2016, Nigeria a anunţat înfrângerea insurgenţilor în Pădurea Sambisa, însă jihadiştii nu au dispărut cu totul. Luptele pentru putere au scindat gruparea, însă militanţii rămân agresivi. Insurgenţa, răspunsul militar agresiv şi lipsa asistenţei eficiente pentru cei prinşi în conflict riscă să creeze un ciclu nesfârşit al violenţei şi disperării.
Republica Democrată Congo
Cu puţin timp înainte de miezul nopţii,în Ajunul Anului Nou, episcopii catolici au anunţat un acord menit să rezolve criza politică. Preşedintele Joseph Kabila nu a semnat încă acordul, mai ales că îi cere să demisioneze după alegerile organizate înainte de sfârşitul lui 2017. Acordul rămâne, însă, cea mai bună cale către o rezolvare a conflictului. Cea mai numeroasă misiune de menţinere a păcii sub tutela ONU nu are capacitatea de a rezolva problemele din RD Congo şi ar fi mai eficientă cu un mandat limitat, fără să construiască instituţii, însă mai implicată în monitorizarea guvernării şi a respectării drepturilor omului. În septembrie 2016, 53 de oameni au fost ucişi de către forţele de securitate în timp ce demonstrau împotriva lui Kabuila, care a refuza să părăsească funcţia după expirarea mandatului. Alte altercaţii între protestatari şi forţele de ordine pe 19 şi 20 decembrie au făcut 40 de victime. Violenţele vor continua dacă alegeri vor fi din nou amânate.
Sudanul de Sud
După trei ani de război civil, cea mai nouă ţară este încă scena mai multor conflicte. Mai multe cicluri de violenţe etnice, probleme cu administraţia centrală au dus la lupte intense care au generat peste 1,8 milioane de refugiaţi. Organizaţiile internaţionale s-au arătat îngrijorate de atrocităţi şi de lipsa oricărui progres în implementarea acordului de pace din 2015, care a luat o turnură tragică în iulie 2016 când violenţe au izbucnit la Juba între forţele guvernamentale şi foşti rebeli. Liderul opoziţiei, devenit vicepreşedinte, Riek Machar, care se întorsese recent la Juba după încheierea acordului de pace, a fost forţat să părăsească ţara. Situaţia s-a îmbunătăţit la Juba în ultimele luni, însă violenţele continuă în alte zone. Eforturile diplomatice internaţionale sunt concentrate pe creare unei forţe de securitate de 4.000 de oameni, care, însă nu ar fi de ajuns să ţină sub control violenţele etnice. Misiunea ONU de menţinere a păcii. UNMISS, are nevoie de reformă urgentă, ami ales că a fost incapabilă să protejeze civilii în timpul confruntărilor din iulie de la Juba.
Afganistan
Războiul şi instabilitatea politică pun în pericol securitatea internaţională chiar şi după 15 ani de când forţele coaliţiei conduse de SUA i-au înlăturat pe talibani de la putere în cadrul campaniei împotriva Al Qaida. Însă talibanii au câştigat teren în ultimele luni. Reţeaua Haqqani e responsabilă de atacuri majore în principalele oraşe. Gruparea Statul Islamic a revendicat o serie de atacuri care au avut ca ţintă musulmani şiiţi menite să incite la violenţă etnică. Numărul confruntărilor armate a atins cel mai înalt nivel după 2007, cu un număr mare de victime civile. Cel mai îndelungat război al Americii nu a constituit o temă de dezbatere în timpul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Intenţiile lui Trump în ceea ce priveşte situaţia din Afganistan rămân neclare. Rusia, Pakistanul şi China au format un grup de lucru cu privire la Afganistan, dar din care guvernul de la Kabul nu face parte. Relaţiile Afganistanului cu Pakistanul a fost mereu marcate de sprijinul acordat de Islamabad talibanilor. Tensiunile au crescut toamna trecută, când mii de refugiaţi afgani din Pakistan au fost nevoiţi să fugă din cauza violenţelor, detenţiilor şi hărţuirii. Criza refugiaţilor din Afganistan a fost agravată de decizia UE de a deporta peste 80.000 de azilanţi înapoi în Afganistan.
Myanmar
Noul guvern civil condus de câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace Aung San Suu Kyi a promis pace şi reconciliere naţională, însă violenţe recente au afectat eforturile de a pune capăt celor 7 decenii de conflict armat. În noiembrie, Alianţa Nordică formată din patru grupări armate a atacat ţinte civile la graniţa cu China, punând în pericol negocierile de pace care ar trebui să aibă loc în februarie. Soarta comunităţii musulmane Rohingya a îngrijorat comunitatea internaţională. Drepturile acestui grup etnic au fost încălcate grav în ultimii ani în cadrul campaniilor militare care nu fac distincţie între civili şi militanţi. La mijlocul lui decembrie aproximativ 27.000 de membri ai comunităţii se refugiaseră în Bangladesh şi ar putea deveni o pepinieră pentru organizaţiile jihadiste în cutare de adepţi.
Ucraina
După 3 ani de război şi aproximativ 10.000 de morţi, intervenţia militară a Rusiei defineşte toate aspectele vieţii politice în Ucraina. Divizată de conflict şi afectată de corupţie, Ucraina se îndreaptă către instabilitate. Admiraţia manifestată de Trump pentru Putin seamănă îngrijorarea la Kiev, ca şi zvonul că SUA ar putea să renunţe la sancţiunile contra Rusiei. Implementarea acordului din februarie 2015 de la Minsk este în impas, pavând drumul Rusiei către două dintre ţelurile sale în Ucraina: înfiinţarea unor entităţi politice permanente pro-ruse în estul Ucrainei şi normalizarea anexării Crimeii. Pentru că toate acestea sunt combinate cu o intensă dezamăgire a populaţiei faţă de cercurile politice aduse la putere de demonstraţiile de la începutul lui 2014, atât SUA, cât şi UE trebuie să preseze autorităţile de la Kiev să ducă la capăt reformele anti-corupţie. Putin trebuie să fie convins că Europa nu se poate întoarce la normalitate atâta timp cât tehnici de război hibrid sunt folosite pentru a crea instabilitate în Ucraina.
Mexic
Nivelul ridicat al tensiunilor dintre Mexic şi SUA ar putea părea inevitabile după promisiunile electorale ale lui Trump de a construi un zi la graniţa dintre cele două state, de a deporta milioane de imigranţi fără acte şi de a desfiinţa NAFTA. Preşedintele mexican pare conştient că Mexicul nu poate să-şi facă un duşman din SUA, iar elitele mexicane lucrează intens la strategii pentru a-l convinge pe Trump să nu dea curs promisiunilor electorale.
Dacă SUA ar demara o politică a deportărilor masive, ar risca începutul unei crize umanitare şi de securitate. Refugiaţii şi migranţii din Mexic şi America Centrală pleacă din ţările lor din cauza unei sărăcii endemice combinată cu violenţă. Confruntările armate în Mexic şi Triunghiul Nordic au făcut 34.000 de victime în 2016, mai multe decât au fost raportate în Afganistan în acelaşi an.
