Rata de absorbţie a fondurilor europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) se apropie de 10%, ceea ce reprezintă plăţi efective către beneficiari de aproximativ 767 de milioane de euro în anul 2016, relevă datele Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), transmise la solicitarea AGERPRES.
Comisia Europeană (CE) a rambursat mai mult de jumătate din aceşti bani, respectiv 480 de milioane de euro, iar conform calendarului stabilit, în perioada imediat următoare, va fi transmisă CE o nouă solicitare de rambursare a cheltuielilor efectuate prin PNDR 2020.
"Agenţia a efectuat plăţi în valoare de aproximativ 767 milioane de euro, ceea ce reprezintă o absorbţie de aproximativ 10% (9,53%) din totalul fondurilor alocate proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 — 2020 (PNDR 2020). Până la această dată, au fost acceptate şi rambursate efectiv de către Comisia Europeană fonduri de peste 480 de milioane de euro, la care se adaugă prefinanţare de 325 milioane de euro", se precizează în documentul AFIR.
Alocarea bugetară totală stabilită pentru 2016 a fost de 1,57 miliarde de euro, pentru finanţarea proiectelor de investiţii, iar gradul de solicitare este în prezent de 115%, ceea ce arată un interes semnificativ din partea solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile derulate prin PNDR 2020.
AFIR a primit, începând din aprilie 2016, când s-au lansat primele apeluri de primire a proiectelor de investiţii şi până în prezent, 14.159 de cereri de finanţare pentru proiecte de investiţii prin intermediul submăsurilor de finanţare din cadrul PNDR 2020, iar alocare totală a solicitărilor de finanţare nerambursabilă a depăşit 1,81 miliarde de euro.
Potrivit datelor AFIR, până în prezent, au fost selectate 2.310 proiecte în vederea semnării contractelor de finanţare cu beneficiarii, în valoare totală de peste 348 milioane de euro.
În acest an, AFIR a deschis sesiuni de primire a proiectelor pentru 18 submăsuri (sM) de finanţare a investiţiilor în agricultură şi dezvoltarea spaţiului rural prin PNDR 2020, iar şapte dintre aceste submăsuri au fost lansate în premieră în 2016 şi vizează finanţarea cooperării şi grupurile de producători, procesarea produselor agricole şi pomicole, dar şi o schemă de sprijin pentru micii fermieri.
Potrivit datelor furnizate de AFIR, din anul 2015 şi până în prezent, Agenţia a primit 21.850 cereri de finanţare, în valoare de aproximativ 3,36 miliarde de euro, iar dintre acestea au fost selectate 6.671 proiecte, în valoare totală de peste 1,25 miliarde de euro, procesul de selecţie fiind însă în desfăşurare. Proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020, finalizate până în prezent, au o valoare totală de aproximativ 122 de milioane de euro.
Retrospectiva realizată de AFIR arată că cele mai multe cereri de finanţare — 4.559 — au fost depuse online pe submăsura (sM) 6.1 "Instalarea tinerilor fermieri', prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse până la finalul sesiunii prin această submăsură este de 187 milioane de euro. Dintre proiectele depuse, până în acest moment, 692 de cereri de finanţare au fost selectate pentru a primi finanţare, urmând să fie selectate şi alte proiecte în limita fondurilor disponibile, pentru că etapa de evaluare-selectare este în desfăşurare.
"Un interes crescut s-a înregistrat şi pentru submăsura 4.1 'Investiţii în exploataţii agricole' pentru care AFIR a primit 1.253 de cereri de finanţare depuse online. Valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse până la acest moment pentru sM 4.1 depăşeşte 490 de milioane de euro. Din totalul celor depuse au fost selectate pentru finanţare, deocamdată, 289 de proiecte, iar valoarea este de aproximativ 100 de milioane de euro", se subliniază în document.
Această submăsură sM 4.1 beneficiază de o nouă sesiune de primire a proiectelor de investiţii, deschisă în urmă cu mai puţin de 14 zile, respectiv în 15 decembrie 2016, şi va fi activă până la 28 februarie 2017.
Ca urma a simplificărilor procedurale şi legislative din domeniu, dar şi a mediatizării finanţărilor disponibile pentru sectorul pomicol, în acest an s-au depus 175 de cereri de finanţare (faţă de doar 65 de proiecte în 2015) prin submăsura 4.1a "Investiţii în exploataţii pomicole'.
Valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanţare depuse este de aproximativ 79,2 milioane de euro, fiind astfel depăşită suma alocată în acest an pentru sM 4.1a (70.586.064 euro).
În ceea ce priveşte proiectele de investiţii primite online pe site-ul www.afir.info pentru submăsura 4.2 "Procesarea produselor agricole', acestea sunt în număr de 112, având valoarea totală nerambursabilă de 96 milioane de euro. Prin submăsura 4.2a "Procesarea produselor din sectorul pomicol' s-au depus 14 proiecte cu valoarea de aproximativ 5,6 milioane de euro.
"În cadrul schemelor de ajutor GBER şi de minimis aferente submăsurilor 4.2 şi 4.2a deschise pentru finanţare începând din 16 august, au fost depuse până la acest moment 45 de proiecte, iar valoarea totală nerambursabilă a cererilor depuse este aproximativ 30,7 milioane de euro", relevă AFIR.
De asemenea, investiţiile în fermele mici au continuat şi în actuala perioadă de programare. Astfel, pentru submăsura 6.3 "Dezvoltarea fermelor mici', au fost depuse 3.688 de cereri de finanţare în valoare totală nerambursabilă de 55,3 milioane de euro. Dintre acestea, 152 au deja selectate pentru finanţare, dar etapa de evaluare şi selectare este încă în desfăşurare.
În opinia reprezentanţilor AFIR, o altă submăsură de succes din PNDR 2020, din punct de vedere al numărului mare de proiecte depuse, este submăsura 6.2 "Înfiinţarea de activităţi neagricole', unde numărul cererilor de finanţare conforme depuse online la AFIR a ajuns la 2.339, însumând aproximativ 142,5 milioane de euro. Dintre acestea, 968 de proiecte au fost selectate pentru finanţare.
Prin intermediul submăsurii 6.4 "Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole' au fost depuse online 1.204 de proiecte de investiţii cu o valoare totală nerambursabilă de aproximativ 207 milioane de euro.
"Pentru investiţii în infrastructura agricolă, submăsura 4.3 'Dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice', au fost depuse în acest an 25 de cereri de finanţare a unor proiecte de investiţii. Valoarea totală a acestor proiecte este de 24,4 milioane de euro. Dintre acestea, au fost selectate pentru finanţare 21 de proiecte de investiţii în valoare totală nerambursabilă de 20,7 milioane de euro", se arată în analiza AFIR.
Finanţările acordate prin submăsura 7.2 "Dezvoltarea infrastructurii de bază la scară mică' pentru proiectele care vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere, de alimentare cu apă şi canalizare, a celei educaţionale din mediul rural, au înregistrat 422 de solicitări depuse online la AFIR, în sesiunea aferentă anului 2016, iar valoarea totală nerambursabilă a acestora depăşeşte 420 milioane de euro. Dintre cererile de finanţare depuse, au fost selectate pentru a primi finanţare 183 de proiecte în valoarea totală nerambursabilă de aproximativ 137,5 de milioane de euro.
În cadrul submăsurii 7.6 "Protejarea patrimoniului cultural', AFIR a primit online 176 de cereri de finanţare cu o valoare totală nerambursabilă de peste 63,5 de milioane de euro.
Potrivit raportului AFIR, în 2016, s-a deschis pentru prima oară sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsura 16.4 "Cooperarea între actorii din lanţul de aprovizionare', submăsură pentru care s-au depus 51 de proiecte de finanţare în valoare totală nerambursabilă de aproximativ 5 milioane de euro.
De asemenea, tot în acest an, s-a lansat şi sesiunea pentru submăsura 16.4a aferentă sectorului pomicol. Pentru sM 16.4a s-au depus 12 cereri de finanţare în valoare totală nerambursabilă de 1,1 milioane de euro. Pentru aceste 2 submăsuri (sM 16.4a şi sM 16.4a) a mai fost lansată o sesiune de depunere a proiectelor în intervalul 16 decembrie 2016 şi 28 februarie 2017, care beneficiază de o alocare bugetară de 4 milioane de euro.
"Având ca obiectiv reducerea gradului de fragmentare a exploataţiilor agricole şi comasarea exploataţiilor, a fost lansată pentru prima oară sesiunea de depunere aferentă submăsurii 6.5 'Schema pentru micii fermieri'. Astfel, toţi cei interesaţi pot depune cereri de finanţare în intervalul 15 decembrie 2016 — 15 mai 2017. Această schemă de sprijin dispune de o alocare de 112,3 milioane de euro", menţionează reprezentanţii agenţiei.
Nu în ultimul rând, AFIR a prelungit până la 31 ianuarie 2017 sesiunea de depunere a proiectelor de investiţii prin intermediul schemei de ajutor de stat GBER şi de minimis aferente submăsurilor 4.2 şi 4.2a din PNDR 2020, iar cele pentru grupurile de producători (sM 9.1 şi sM 9.1a) sesiunile mai sunt active până pe 30 decembrie 2016, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor.
Prin submăsura 9.1 s-au depus 4 proiecte de finanţare în valoare totală nerambursabilă de 1,4 milioane de euro.
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020, destinat dezvoltării agriculturii şi mediului rural din România, cuprinde 15 măsuri de finanţare şi are alocat un buget în valoare de 9,85 miliarde de euro, din care puţin peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar diferenţa din contribuţia naţională.