26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 500 de milioane de euro pentru continuarea a 11 proiecte majore de infrastructură
Peste 500 de milioane de euro pentru continuarea a 11 proiecte majore de infrastructură
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat continuarea a 11 proiecte din mai multe regiuni din România, cu o finanţare din partea Uniunii Europene de peste 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Potrivit sursei citate, proiectele se înscriu într-o serie de domenii esenţiale, precum transport, prevenirea dezastrelor naturale, alimentarea cu apă şi managementul integrat al deşeurilor.
"Prin deciziile adoptate, am facilitat continuarea acestor proiecte, începute în perioada 2007 — 2013, în actuala perioadă de programare. Sunt proiecte esenţiale pentru dezvoltarea României şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor", a precizat Corina Creţu.
Proiectele de transport cuprind construcţia autostrăzii Lugoj — Deva pe secţiunea Dumbrava — Deva, parte a reţelei TEN-T. Astfel, se va scurta durata de călătorie între aceste puncte şi se va reduce numărul de accidente rutiere. De asemenea, acestea includ şi reabilitarea liniei de cale ferată dintre Coşlariu şi Simeria, componentă a coridorului pan — european IV, pentru creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor la 160 kilometri/oră.
În ceea ce priveşte managementul deşeurilor, proiectele se referă la dezvoltarea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţele Suceava, Dolj, Bihor, Alba, Cluj şi Vrancea.
Cele şase proiecte de management al deşeurilor vor contribui la reducerea dimensiunilor depozitelor de deşeuri prin integrarea activităţilor de separare, colectare, transport, tratare, reciclare şi eliminare. De asemenea, se are în vedere închiderea sau reabilitarea depozitelor non-conforme cu standardele europene, se mai arată în comunicat.
Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată sunt prevăzute a se realiza în judeţele Gorj şi Bacău. Proiectele de apă şi apă uzată includ realizarea de infrastructură şi facilităţi de tratare a apei uzate. Captarea de apă va fi îmbunătăţită, reţeaua şi instalaţiile de pompare sunt reabilitate şi extinse, iar staţiile de tratare a apei uzate sunt nou construite sau îmbunătăţite.
"Această infrastructură contribuie la oferirea de servicii şi la un grad de acoperire în domeniul de apă curentă şi apă uzată în conformitate cu directivele europene, în mod special cele legate de calitatea apei şi tratarea apei uzate în mediul urban", se spune în comunicat.
În ceea ce priveşte prevenirea dezastrelor naturale, în judeţul Iaşi sunt prevăzute lucrări pentru reducerea riscului de inundaţii în bazinul hidrografic Prut — Bârlad. Acest proiect presupune construirea de poldere, dragarea şi stabilizarea albiilor râurilor, precum şi cartografierea riscului de inundaţii. Un număr de 16.000 de locuitori ai judeţului Iaşi vor beneficia în mod direct de o mai bună protecţie împotriva inundaţiilor, se precizează în comunicat.

Articole înrudite