22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comunicat de presă 05 octombrie 2023
Comunicat de presă 05 octombrie 2023

Festivalul „Acasă peste Prut”

TRECUTUL ARE UN NOU VIITOR –

Cooperare transfrontalieră pentru valorificarea patrimoniului cultural

în Galați - România și Hîncești - Republica Moldova, cod proiect 1HARD/2.1/25

Galați, 6-8 octombrie 2023

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați organizează în perioada 6-8 octombrie 2023 Festivalul „Acasă peste Prut”, o manifestare etnoculturală complexă care își propune să creeze un prilej de exprimare a datinilor și obiceiurilor străvechi într-un mod nou, pentru a valorifica și prezenta tot ce au România și Republica Moldova mai trainic și mai autentic în arta tradițională a generațiilor trecute. Astfel, pe lângă reprezentanții satelor și ansamblurilor folclorice locale, vor fi prezenți la Galați și iubitori ai obiceiurilor strămoșești de peste Prut, din Republica Moldova.

Stimulaţi de bogăţia fără egal a acestor datini în spaţiul moldovenesc, organizatorii festivalului țintesc promovarea şi evidenţierea acestor valori locale și de peste hotare. În consecință, Festivalul „Acasă peste Prut” va lua forma unui alai al satelor pe străzile orașului Galați, adus în scenă într-o atmosferă de sărbătoare, animat de cântece și dansuri populare, iar spre încântarea publicului, printre cei prezenți la festival, se vor număra și mult-iubiții meșteri populari.

Evenimentul face parte din seria de activități culturale organizate în cadrul proiectului “TRECUTUL ARE UN NOU VIITOR – Cooperare transfrontalieră pentru valorificarea patrimoniului cultural în Galați, România, și Hîncești, Republica Moldova” finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 și implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Județul Galați prin Consiliul Județean Galați, în calitate de beneficiar lider, împreună cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați, România, Consiliul Raional Hîncești și Primăria Comunei Mereșeni, raionul Hîncești, Republica Moldova.

Detalii referitoare la locul și ora desfășurării evenimentului vor fi disponibile pe site-urile www.ccdj.ro și www.cjgalați.ro.


Articole înrudite