17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Elevii Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" Galaţi au sărbătorit, alături de îndrumătorii lor, Ziua Liceului, cum altfel, decât cântând şi arătându-şi talentul. Profesori, elevi, părinţi au luat parte emoţionaţi la eveniment. Aşa cum se procedează în fiecare an, înaintea spectacolului a fost oficiată o slujbă şi a fost adus un pios omagiu profesorilor şi elevilor liceului care au trecut la cele veşnice.
"Iată, a mai trecut un an de când am sărbătorit Ziua liceului, ziua Sf. Dimitrie. Sper că profesorii au avut grijă să vă dea cât mai multe informaţii despre Dimitrie Cuclin, întemeietorul esteticii muzicale. Suntem mândri că liceul nostru poartă numele său şi, ca de obicei, ne întâlnim plini de emoţie, de respect faţă de această zi, o zi sfântă pentru noi, în care sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să avem un an şcolar bun, să fim cu toţii sănătoşi, să scăpăm de toate necazurile şi de toate problemele inerente acestei perioade foarte grele prin care trecem cu toţii", a spus Ioan Tudor, directorul liceului. De asemenea, directorul a ţinut să sublinieze că toţi aceia care au păşit pragul Liceului de Artă au rămas, peste timp, ca o mare familie spirituală.
Onuţ Atanasiu, inspector şcolar adjunct, a înmânat diplome de excelenţă profesorilor care au obţinut rezultate remarcabile cu elevii lor la olimpiadele de anul trecut. Au cântat Maria Crăciun, Corul Liceului de Artă, Trupa de Jazz a liceului ş.a.


Articole înrudite