24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comunitatea elenă din Galaţi vă invită până în data de 31 martie să luaţi parte la acţiunile menite să marcheze "Zilele Greciei". Astfel, în perioada 28 - 31 martie puteţi vizita o expoziţie de fotografie şi de desene, parte a proiectului "Rogvaiv", găzduită de Centrul Cultural "Dunărea de Jos". De asemenea, sâmbătă, 30 martie, începând cu ora 10.30, la Teatrul Muzical "Nae Leonard" va avea loc un spectacol omagial intitulat "Ziua Greciei, 2013" susţinut de Ansamblul "Olympos", corul Comunităţii Elene şi Ansamblul de Dansuri Tradiţionale din Volos (Grecia). Proiectul este coordonat de Rodoclia Zamfiropol, preşedintele Comunităţii Elene Galaţi, în colaborare cu “Atelierele de creaţie ale poetei Angela Baciu”. "Sărbătorirea zilei de 25 martie este cea mai importantă din istoria elenismului, care ne ofera posibilitatea să cinstim generaţia de neînfrânt a elenilor, care, sub deviza «libertate sau moarte», au luptat pentru eliberare. La mulţi ani grecilor şi filoelenilor de pretutindeni! La mulţi ani, Grecia!", a spus Rodoclia Zamfiropol.

Articole înrudite