25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De pe 10 şi până pe 16 septembrie, sub coordonarea TISPOL, organizaţia poliţiilor rutiere europene, se va desfăşura în întreaga Europă, aşadar şi la Galaţi, o acţiune de control a purtării centurilor de siguranţă. „Acţiunea de verificare, realizată sub coordonarea TISPOL, are drept scop identificarea şoferilor, dar şi a pasagerilor care nu poartă centură de siguranţă. De data aceasta se va verifica şi dacă copiii între 0-3 ani circulă în autoturisme în scaunele speciale prevăzute cu centură de siguranţă. Reamintim că acum ceva vreme, într-un accident ce a avut loc în zona şoselei de centură a Galaţiului a decedat un copil de numai 8 luni, care era ţinut în braţe şi nu într-un scaun special. Atunci, copilul a fost aruncat de impact şi mai târziu a decedat”, a precizat Iulian Matei, de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere. Şoferii prinşi fără centură vor primi 2 puncte de penalizare şi vor plăti şi amenzi cuprinse între 140 şi 210 lei. Pasagerii prinşi fără centură de siguranţă vor plăti amenzi ce variază tot între 140-210 lei. Cele mai usturătore amenzi se vor plăti însă pentru copiii de până la 3 ani care vor fi găsiţi în maşini fără a sta într-unul din scaunele speciale pentru transportul bebeluşilor. Aici amenzile variază între 630 şi 1.400 de lei.

Articole înrudite