UPDATE: Şoferul utilajului avea permisul de conducere suspendat. Pasagerii au fost preluaţi de alt tren. „În data de 14 septembrie 2021, în jurul orei 14.12, Poliţia Oraşului Tg. Bujor a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată de pe raza comunei Folteşti, judeţul Galaţi, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane. În urma cercetării efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 ani, din comuna Smârdan, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un buldo-excavator pe un drum comunal din localitatea Folteşti, la trecerea la nivel cu calea ferată a fost acroşat de locomotiva trenului de persoane, ce avea direcţia de deplasare Galaţi către Tg. Bujor, cu destinaţia Bârlad şi care aparţine de un operator privat. În urma impactului, bărbatul care conducea buldo-excavatorului a decedat. Conducătorul locomotivei, un bărbat, în vârstă de 44 ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, însă a fost condus la Spitalul orăşenesc Tg. Bujor, în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Trenul a fost tras pe o linie secundară, iar pasagerii, care nu au avut de suferit, au fost preluaţi de un alt tren pentru a-şi continua deplasarea. Totodată s-a stabilit faptul că bărbatul de 55 de ani figura cu permisul de conducere suspendat. În cauză, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de Ucidere din culpă şi Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetăriile fiind continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Tg. Bujor – Formaţiunea Rutieră“, precizează IPJ Galaţi.
..........................................................................................................................................
Conducătorul auto al unui utilaj buldo excavator nu s-a asigurat la trecere de nivel cu calea ferată din zona localităţii Folteşti şi a fost lovit în plin de garnitura privată operată de Transferoviar ce circula pe ruta Galaţi - Bârlad. Traficul a fost oprit temporar în zonă până la sosirea organelor de anchetă. La faţa locului au intervenit echipajele SMURD de pe elicopter, dar rănile suferite de conducătorul auto, de 55 de ani, erau incompatibile cu viaţa. S-a deschis dosar penal pentru omor din culpă şi se continuă cercetările. *sursa foto: SMURD Galaţi