25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La sfârşit de săptămână, poliţiştii gălăţeni au avut de furcă şi cu şoferii care au uitat că alcoolul şi condusul nu fac deloc casă bună. Într-unul dintre cazuri, ziua în amiaza mare, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au dat peste un şofer care nu s-a jenat deloc să urce la volan, deşi se afla la un pas de coma alcoolică. În  timp ce  efectuau serviciul de patrulare pe str. Siderurgiştilor, din municipiul Galaţi, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. Întrucât conducătorul auto nu a respectat semnalul, poliţiştii l-au urmărit şi au oprit autoturismul în parcarea unui bloc de pe strada Gh. Doja. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 39 ani, din Galaţi, a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind 1,15mg/l alcool în aerul expirat.
Fiind condus la Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei, bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, fiindu-i întocmit dosar penal.
Un al doilea caz a fost depistat de  poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Smârdan, care au oprit în trafic un autoturism care circula pe un drum din comuna Slobozia Conachi. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 35 ani, din localitate şi, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul dragger, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aer expirat.
Cel în cauză a fost condus la Spitalul de Urgenţă Sf. Ap. Andrei Galaţi, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Un al treilea şofer ameţit a fost depistat tot în Galaţi. Tot poliţiştii Biroului Rutier Galaţi, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au depistat un bărbat în vârstă de 26 ani, din Galaţi, care conducea un autoturism pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul dragger, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la Spitalul de Urgenţă din Galaţi pentru recoltare de probe biologice.


Articole înrudite