25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un pacient s-a aruncat de la etajul 7 din Spitalul de Urgenţă
Un pacient s-a aruncat de la etajul 7 din Spitalul de Urgenţă
Un pacient în vârstă de 78 de ani, internat la etajul 7, într-o secţie medicală a Spitalului de Urgenţă Galaţi, s-a aruncat pe fereastra de la toaleta secţiei. Gestul bărbatului este bizar, deoarece nu avea vreo afecţiune netratabilă. Venise la spital deoarece vomitase în repetate rânduri. Colegii de salon îl descriu ca fiind un om extrem de liniştit, care nici nu părea că ar avea alte probleme decât cele de sănătate.
„Nu se plângea, nu părea a avea alte supărări decât boala. Spunea ieri că îl doare capul. Dar era un om liniştit. Era vizitat de familie, ieri îl vizitase ultima oară. Nu era certat sau supărat pe cineva”, spunea Costică Suruianu, coleg de salon cu bărbatul decedat.
Şi medicii sunt intrigaţi, deoarece chiar nu se aşteptau ca un pacient care are o boală ce poate fi tratată, care era echilibrat emoţional şi vizitat frecvent de familie, să facă acest gest.
„Este vorba de un pacient în vârstă de 78 de ani internat într-un serviciu de medicină internă. Acesta a fost găsit decedat în cursul dimineţii în curtea spitalului, prima ipoteză fiind suicidul. Nu avea o maladie cu prognostic prost. Fusese internat din 21 octombrie pentru investigarea unui sindrom emetizant, investigarea unor vărsături. I s-a făcut inclusiv un consult neurologic şi o computer tomografie cerebrală iar rezultatele nu ridicau probleme. Era un pacient liniştit, care nu a pus niciun fel de problemă. Nu avea o afecţiune netratabilă, nu era violent, era vizitat constant de familie. De aceea nu a ridicat nicio suspiciune. A spus că se duce la baie şi atât”, a spus dr. Lucica Grigorică, Spitalul de Urgenţă Galaţi.
În martie 2012 alt pacient s-a sinucis în acelaşi mod, dar acesta avea o afecţiune netratabilă. În momentul în care bărbatul s-a sinucis, pe secţie erau 45 de pacienţi, o infirmieră şi două asistente care recoltau probe de la pacienţi.


Articole înrudite