Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului minor L.M. (în stare de arest preventiv), precum şi a inculpatului Mardare Neculai Eugen (arestat în lipsă) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat. Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, la data de 03.06.2012, în urma unui conflict, inculpaţii L.M şi Mardare Neculai Eugen i-au aplicat părţii vătămate R.G. multiple lovituri cu corpuri contondente (pumni şi picioare), inclusiv în zone vitale, producându-i acesteia leziuni traumatice (pneumotorax total drept, insuficienţă respiratorie, fractură costală 10 dreapta) ce i-au pus în primejdie viaţa. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Galaţi.