Poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoruiului, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi care a finalizat cercetările în cadrul unui dosar penal şi a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unei inculpate cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
„În fapt, în perioada decembrie 2016 – mai 2017 inculpata a primit, pentru sine, suma de 4.000 de euro de la martora denunţătoare, după ce a lăsat să creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul Spitalului de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei» Galaţi, promiţându-i acesteia că îl va determina pe medicul respectiv să-i faciliteze reuşita la concursul organizat de instituţie în perioada 20.04.2017 – 02.06.2017 şi implicit, angajarea sa în cadrul spitalului pe un post de infirmieră”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.