Valentin Andrieş, taximetristul ucis fără milă la Cudalbi, aruncat de viu, legat, într-o fântână, de doi tineri care îi voiau maşina, a fost condus pe ultimul drum. Alături i-au fost pentru ultima oară nu doar membrii familiei sau colegii de la firma de taxiuri unde lucra, ci toţi taximetriştii din oraş. Marşul şoferilor s-a vrut şi unul de protest, deoarece de ani de zile taximetriştii aşteaptă o lege prin care să fie protejaţi de actele de violenţă, dar aceasta trenează în Parlament. Coloana care l-a condus pe Valentin Andrieş pe ultimul drum a depăşit 1,5 km iar circulaţia a fost aproape paralizată pe principalele artere ale oraşului, între biserica unde a fost oficiată slujba şi cimitir. Rudele taximetristului omorât fără milă fac faţă cu greu durerii. Nu pot să îi ierte pe cei care au comis o crimă gratuită doar pentru o maşină.
Sora taximetristului ucis cu greu găseşte cuvintele. „Era singurul meu frate. Acum am rămas numai eu şi tata. Îmi este foarte dificil. Mi-aş dori ca şi respectivii să ajungă în aceeaşi fântână în care şi-a găsit sfârşitul şi fratele meu, nu să primească doar câţiva ani de închisoare. De iertat nu îi pot ierta. Să îi ierte Dumnezeu. Am avut speranţe până acum câteva zile. I-am dat 68 de apeluri, dar probabil că la ora 6-7 el era deja mort. Speram şi mă rugam, dar când priveam fotografia lui eram convinsă că nu o să îl mai văd niciodată”, a spus Tamara Andrieş, sora taximetristului omorât.
Colegii taximetristului ucis sunt îndureraţi dar şi speriaţi. „Nu mai are importanţă acum, ce să mai spunem... Cuvintele nu mai înseamnă nimic. Din păcate asta e. A scăzut şi numărul celor care duc curse în judeţ, de teamă că ar putea păţi ceva”, spunea Florin Bercea, un coleg.
Taximetriştii ar dori ca în Parlament să se voteze o lege a taximetriei care să îi protejeze.
Pe lângă taximetrişti, la înmormântare au participat şi foştii colegi de muncă ai lui Andrieş, de la Elnav, societate unde bărbatul a fost ani buni inginer. Se pare că omul s-a apucat de taximetrie şi din cauza neplăţii salariilor de la fostul loc de muncă, pentru multă vreme, fapt care l-a obligat să se pensioneze înainte de termen. Taximetria îi asigura un supliment de venit, de care avea nevoie.