25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Telefoanele mobile încă sunt la mare preţ pentru tâlharii ce atacă pe străzi, aşa, ca la final de vară. Secţia 2 Poliţie a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că două persoane necunoscute, prin ameninţare, l-au deposedat pe L. Bogdan, de 18 ani, din Galaţi, de un telefon mobil şi suma de 3 lei, în timp ce se afla pe str. Brăilei, în spatele unui magazin din cartierul Þiglina I. În urma verificarilor efectuate în zonă, cu sprijinul unei patrule a Poliţiei Locale, au fost depistaţi I. Mircea, de 22 ani, şi M. Gabriel, de 18 ani, ambii din Galaţi, care aveau asupra lor telefonul mobil şi banii sustraşi. Cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Galaţi, pe numele lor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
O altă tâlhărie a avut loc în Micro 17. M. Marian, de 19 ani, din Galaţi, a sesizat prin apelul de urgenţă 112 faptul că un tânăr i-a sustras telefonul mobil în valoare de 500 lei, în timp ce se afla în faţa unui bloc din cartierul Micro 17. La faţa locului s.a deplasat o patrulă de siguranţă publică, care l-a depistat la scurt timp pe D. Claudiu, de 18 ani, din Galaţi, ce avea asupra sa telefonul sustras. Tânărul este cercetat acum de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.


Articole înrudite