Sute de oameni, bolnavi și bătrâni, dar și tineri, cu dizabilități, gradul 1 și 2, stau ore în șir, și 7-8 ore, la coadă pentru a prinde un colet cu ajutoare alimentare de bază trimis prin UE.
Distribuția lor a început de astăzi la Galați, și va dura 15 zile, dar cum legea spune că persoanele cu dizabilități primesc ce mai rămâne după ce au luat ajutoare cei cu venitul minim garantat, toți potențialii beneficiari s-au strâns la coadă de la prima oră a dimineții de teamă că vor rămâne fără mâncarea care îi ajută să mai supraviețuiască măcar o lună.
Pachetul alimentar cântărește peste 25 kg și conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe și gem de fructe.