În prezenţa a peste 200 de persoane, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a fost vernisată vineri expoziţia temporară „Viaţa în pădure”, manifestare organizată în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi şi Direcţia Silvică Bacău – Ocolul Silvic Căiuţi.
Spaţiul expoziţional este structurat într-o formulă atractivă, care îmbină materialul ştiinţific cu interactivitatea. În zona vânătorilor pădurii, vizitatorul are o surpriză în momentul în care se apropie de bârlogul ursului: un mormăit puternic se aude dinspre bârlog, semn că ursul l-a simţit. Mormăitul este însă doar un sunet înregistrat, care se declanşează cu ajutorul unui senzor de mişcare. Senzaţia creată este însă una comparabilă cu realitatea şi, de aici, frumuseţea şi interactivitatea acestei expoziţii. „Publicul va simţi şi va vedea aici o atmosferă asemănătoare cu viaţa pe care o duc zi de zi animalele în pădure. Interactivitatea cu publicul este unul din obiectivele noastre, pentru a-l sensibiliza vizavi de necesitatea protejării şi conservării mediului natural,” a declarat muzeograf Mihaela Cristescu, coordonatoarea expoziţiei.
Copiii, prezenţi în număr mare la vernisaj, au fost cei care „au intrat” primii în viaţa din pădure. În jurul ecranelor multi-touch de la standul de interactivitate se stătea la rând pentru ca fiecare să poată rezolva un puzzle digital despre o vulpe sau un urs.
„Îmi place foarte mult aici. Este exact ca pe calculator, doar că aici pot să şi văd animalele reale”, a declarat Marius, un băieţel de 10 ani.
Câţiva metri mai departe, Ioana şi Andreea, două fetiţe de 9 şi 11 ani, potriveau diferite animale cu umbra lor. „Ne place! Până acum am reuşit să punem ursul şi iepurele pe umbra lor. Mai avem încă patru animale şi am terminat”, a adăugat Andreea.
Expoziţia „Viaţa în pădure” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi în perioada 2 martie 2012 – 2 martie 2013.