25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Astăzi se dă startul la cea de-a doua etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi clasa I. În prima etapă au fost înscrişi toţi copiii din circumscripţia şcolară arondată fiecărei unităţi de învăţământ. Ieri au fost afişate rezultatele înscierilor în prima etapă şi locurile rămase libere pentru cea de-a doua fază. Părinţii care au optat pentru o şcoală din altă circumscripţie şcolară vor depune cererile de înscriere pe locurile rămase liber. Admiterea în cea de-a doua serie se va face în baza unor criterii stabilite de fiecare unitate de învăţământ.
„Fiecare şcoală îşi va stabilii criteriile de admitere pentru locurile vacante şi nu va exista niciun examen pentru ocuparea acestora”, a explicat inspectorul general şcolar adjunct Onuţ Atanasiu.
Criterii de admitere în funcţie de specificul zonei
La fel ca şi la prima etapă, părinţii trebuie să se prezinte la unităţile de învăţământ unde doresc să îşi înscrie copiii, având asupra lor certificatul de naştere şi buletinul, dar de data aceasta admiterea se realizează conform unor criterii stabilite de şcoală. De exemplu, la Şcoala numărul 28 sunt stabilite trei criterii. ”Acestea au fost stabilite în Consiliul de Administraţie şi transmise către Inspectoratul Şcolar, care le-a aprobat. Astfel, vor fi selectaţi cei care fac dovada cu acte că au o rudă cu domiciliul în jurul unităţii şcolare, cei care demonstrează că au serviciul în zona centrală, cum este cazul nostru, şi îşi lasă copiii dimineaţa în drum spre şcoală şi, în fine, un ultim criteriu, domiciliul cel mai apropiat de şcoală”, ne-a explicat directoarea Camelia Bucşa. În plus, aceasta ne-a a oferit explicaţii despre alte criterii, care sunt valabile peste tot: ”Conform metodologiei în vigoare, sunt câteva criterii care au prioritate peste cele stabilite de noi, cum ar fi copiii proveniţi din familii monoparentale, fără părinţii sau copii cu un anumit handicap. După ce aceştia au fost primiţi, abia atunci se pun în aplicare criteriile noastre”.
Criteriile diferă de la o unitate de învăţământ la alta, în funcţie de problemele din fiecare zonă. Cel mai bine este să vă interesaţi din timp care sunt criteriile la unitatea de învăţământ pe care o doriţi, pentru a nu avea surpriza de a fi respinşi. Cea de-a doua perioadă de înscriere va dura până la data de 27 martie, iar pe 2 aprilie vor fi afişate listele celor admişi şi respinşi, urmând ca la finalul lunii aprilie să fie realizată o nouă etapă de înscriere.


Articole înrudite