24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap, sărbătorită luni, 3 decembrie, Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” a organizat un spectacol deosebit, intitulat „Măreţie, speranţă şi frumuseţe”, care a avut loc la Teatrul Muzical "Nae Leonard". Astfel, pe scenă au urcat elevii şcolilor speciale din Galaţi, care au oferit momente artistice unice şi emoţionante: cântece, dansuri sau scenete. Prin intermediul programelor, aceştia doreau să transmită celor prezenţi în sală un mesaj: există speranţă şi, dacă există pasiune şi voinţă, nimic nu e imposibil.
„Sunt convins că cei care nu au în jurul lor o persoană cu handicap nu ştiu ce înseamnă acest lucru. În legătură cu programul de pe scenă - nu ştiu dacă va fi ceva spectaculos, dar cu siguranţă va fi ceva emoţionant”, a spus, la începutul spectacolului, Vasile Cristea, preşedintele Asociaţiei organizatoare.
De asemenea, în holul Teatrului Muzical, au fost amplasate mai multe standuri cu diferite obiecte realizate de persoanele cu handicap - adevărate opere de artă, colorate şi lucrate cu o deosebită îndemânare şi plăcere.
„La acest eveniment ne alăturăm şi noi, cei din şcolile speciale. Noi participăm cu trei numere de spectacol realizate de 25 dintre copiii noştri, cu ajutorul coordonatorilor din şcoală, care au o vastă experienţă în acest domeniu şi foarte multă răbdare - un lucru foarte important. Standul nostru cuprinde materiale realizate de copii în cadrul atelierelor de art - terapie derulate la nivelul şcolii. Astfel, am adus felicitări, colaje, obiecte şi bijuterii realizate în pastă fimo şi multe alte obiecte decorative de Crăciun”, ne-a spus Felicia Mihai, profesor al Şcolii „Emil Gârleanu”.


Articole înrudite