Poliţiştii locali din cadrul Secţiei nr. 5 au sancţionat contravenţional cu amendă totală în cuantum de 7.200 lei, un grup de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Cei nouă tineri, toţi din Galaţi, au fost depistaţi în zona Liceului Tehnologic „Radu Negru” în timp ce consumau seminţe de floarea soarelui, iar cojile rezultate le aruncau pe jos, afectând estetica şi curăţenia localităţii, deşi în zonă sunt amplasate recipiente de colectare a gunoiului menajer, încălcând astfel prevederile legale, informează Poliţia Locală Galaţi.
Acţiunea întreprinsă de oamenii legii se înscrie în activiţăţile derulate de Poliţia Locală Galaţi, în perioada aprilie - noiembrie 2021, în cadrul Planului de măsuri „Gospodăria Municipiului 2021”, în care sunt angrenate structurile de ordine publică şi Serviciul de Protecţie a Mediului. În prima lună de derulare, poliţiştii locali au aplicat pentru fapte, precum: aruncare/abandonare/depozitare deşeuri; afectare spaţiu verde; deţinere/creştere/plimbare animale de companie, un număr de 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 68.500 lei. Trebuie precizat că, în prima lună de derulare a Planului de măsuri „Gospodăria Municipiului 2021”, din numărul total de amenzi, cele mai multe, 105 la număr, au fost aplicate pentru aruncare/abandonare/depozitare deşeuri.