Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au fost sesizaţi, la data de 22 mai 2022, de o femeie, din localitatea Moscu, despre faptul că fiul său, de 8 ani, s-a tăiat cu un cuţit.
Poliţiştii au mers imediat la faţa locului şi, după primele verificări, au stabilit că minorul ar fi fost rănit accidental, cu un cuţit de bucătăriei, la un deget de la mâna stânga şi la spate, de către mama sa, care încerca să taie o funie.
Minorul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs incidentul.