Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe un gălăţean la şase ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat. Marian Bulgaru i-a aplicat unui prieten, Paul Vede, mai multe lovituri cu un cuţit (tip baionetă) în zona toraco-abdominală, pe 12.05.2012, după un conflict spontan, victima supravieţuind numai datorită intervenţiei prompte a medicilor. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au reţinut iniţial pe Marian Bulgaru pe bază de ordonanţă, iar judecătorii au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 zile. Agresorul a fost obligat să-i plătească victimei sale suma de 1.800 de lei drept despăgubiri materiale, urmând să achite alţi 3.700 de lei către Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” în contul cheltuielilor de spitalizare efectuate după internarea lui Paul Vede. Curtea de Apel Galaţi a menţinut recent pedeapsa aplicată de Tribunal, agresorul având o ultimă şansă să obţină o reducere a pedepsei, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Şi-a înjunghiat vecinul pentru un conflict anterior
Cazurile de violenţă dusă la extrem între prieteni sau vecini s-au înmulţit în ultima perioadă. Un caz similar este judecat la Tribunalul Galaţi, magistraţii urmând să se pronunţe asupra lui la sfârşitul săptămânii viitoare. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi l-au trimis în judecată pe Marinel Brişcaru sub acuzaţia de tentativă la omor calificat. Bărbatul este în arest preventiv de mai bine de jumătate de an după ce, pe data de 11.05.2012, pe fondul unui conflict anterior, acesta şi-a pierdut cumpătul şi i-a aplicat unui vecin o lovitură cu un briceag în zona dreaptă a abdomenului. Concluziile medicilor vorbesc de la sine: plagă înţepat – tăiată penetrantă flanc drept cu plagă hepatică şi hemiperitoneu minim, leziunile punându-i victimei în primejdie viaţa. În cazul în care va fi găsit vinovat, Marinel Brişcaru riscă să stea până la doisprezece ani şi jumătate în spatele gratiilor.