06 MARTIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Scandal joi seara, în localitatea Cărăpceşti. Doi fraţi, unul în vârstă de 54 de ani şi un altul în vârstă de 40 de ani, alături de concubina celui de-al doilea, o femeie de 30 de ani, s-au luat la bătaie din cauză că nu se înţelegeau ce să facă şi cum să îşi împartă casa lăsată moştenire de tatăl celor doi. Bătaia a fost serioasă, ba la un moment dat fratele mai mare a fost înjunghiat la nivelul gâtului de ceilalţi beligeranţi. Echipaje SMURD i-au transportat la Spitalul din Tecuci pe cei trei bătăuşi. „Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe”, a precizat cms. şef  Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. Cei trei nu au fost răniţi prea grav, aşa că între timp au părăsit Spitalul Tecuci şi rămâne de văzut cum se vor înţelege în privinţa moştenirii. 

 


Articole înrudite