19 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rocadă la conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi
Rocadă la conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi

Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Galaţi a fost schimbat, săptămâna trecută, mai exact pe data de 07 aprilie 2022. Postul ocupat din 2020 până în prezent de Mioara Daniela Carp a revenit, din nou, lui Cristian Mirică, care a mai ocupat această funcţie înaintea Mioarei Daniela Carp.
Cristian Mirică a activat în cadrul inspecţiei fiscale în perioadele în care nu a ocupat funcţia de şef al AJFP Galaţi. Mioara Daniela Carp se întoarce pe postul iniţial, de şef Serviciu tehnologia informaţiei în cadrul DGRFP.
Ceilalţi membri ai conducerii Finanţelor gălăţene nu au fost schimbaţi, astfel Carmen Şiclovan şi Dănuţ Postelnicu (Colectare persoane juridice, respectiv, persoane fizice), respectiv Daniel Mocanu (Inspecţie fiscală) şi Aurica Vîrgolici (Trezorier-şef) asigură continuitatea la conducerea acestor servicii din cadrul AJFP Galaţi.


Articole înrudite